Poezii

Balade Populare Meşterul Manole Mioriţa Monastirea Argeş Oaia năzdrăvană Soarele şi luna Ştefan Vodă Toma Alimoş

Ştefan Vodă (Gh. Dem. Teodorescu) În oraş, în Bucureşti, La casele mari, domneşti, În curte la Ştefan Vodă, Mare masă mi-e întinsă Şi de mari boieri coprinsă, De boierii Sfatului Stâlpii Ţarigradului, Sfetnicii 'Mpăratului. Ei la masă ce mănâncă? Numai ştiucă Şi păstrungă, Şi galbenă caracudă, Cu peşte dă-l mărunţel, Mor boierii după el. Din pahare ce-mi înghit? Vinul alb şi rumenit De la vii Moldoveneşti, Din podgorii Munteneşti Şi din pivniţe domneşti. Dacă vorba Conteneşte, Foamea Se mai potoleşte Şi mâncarea Se sfârşeşte, Iară vodă ce-mi grăieşte? - Beţi, boieri, vă ospătaţi! Mâine-zori să vă sculaţi Şi frumos să vă armaţi, Pe la brâne cu pistoale, După mâini cu iatagane, La picior cu sulicioare, C-o să facem vânătoare D-un voinic ce seamăn n-are: Pân' la fagul Miului Din codrii Cobiului. Să-i vedem fagu-ncărcat Şi de arme-mbrebenat, Cu suliţi şi cu pistoale Ce lucesc frumos la soare, Iar pe Miul spânzurat Unde-o fi fagul mai nalt, Că-mi bate poterile Şi-mi scurtează zilele. Beţi, boieri, vă ospătaţi, Mâine-aici să vă aflaţi! Foicică salbă moale, Iată Calea, fată mare, Surioara Miului, Ce slujeşte domnului, Ea, pe dată ce-auzea, Printre slugi se furişea, La picior că mi-o lua Şi din fugă potrivea Câte-un deal, câte-o vălcea, Pân' la codru d-ajungea; Iar în codru când intra, Mâna dreaptă ridica, Frunză de la fag rupea Şi-n guriţă c-o punea, De şuiera voiniceşte, Ca s-o-nţeleagă frăţeşte. Miul, unde o auzea, Înainte că-i ieşea Şi din gură mi-i grăia: - Dar tu, surioara mea? Neica nu te aştepta! La mine de ce-ai venit? Au haine ţi-ai ponosit, Au vodă mi te-a gonit, Au ţie ţi-o fi sosit Vremea de căsătorit? Calea vreme nu pierdea, Ci din gură mi-i grăia: - Nici haine n-am ponosit, Nici vodă nu m-a gonit, Nici mie nu mi-a sosit Vremea de căsătorit. Ascultă de ce-am venit: Aseară, la Ştefan Vodă, Fost-a sfat cu mare vorbă. Masă mare-a fost întinsă Şi de mari boieri coprinsă, De boierii Sfatului, Stâlpii Ţarigradului, Sfetnicii 'Mpăratului, Trimişi la domn cu solie De la nalta-mpărăţie: Ş-au să facă vânătoare Pân' la fagul dumitale, D-un voinic ce seamăn n-are, Să-ţi vază fagu-ncărcat Şi de arme-mbrebenat, Iar pe tine spânzurat Unde-o fi fagul mai nalt! Miul, unde-o auzea, Din guriţă-i răspundea: - D-alei, surioara mea, Nu ştii că-s bală de drac Şi vin domnilor de hac? Potecuţa să-ţi apuci, Îndărăt să mi te duci Şi-n curte de mi-ei intra, Să te faci a mătura; Nimeni seama să nu-ţi ia C-ai lipsit pe undeva, Şi las', că suntem ştiuţi Pentru turci şi arnăuţi! Calea drumu-şi apuca, La domnie se-ntorcea, Iar Miul se-mpodobea, Cărăruia c-apuca, Ciobănaş că-mi întâlnea Şi din gură mi-i grăia: - Ferice de cin-te-a fapt1 Şi de cin' te-a legănat, Că mult o să-ţi fie bine D-ăi asculta tu de mine. Să-mi dai gluga Ciobănească, Ca să-ţi dau saia Domnească; Să-mi mai dai ciorecii tăi, Ca să-ţi dau şalvarii mei, Verzui ca foaia de tei, De nu trece glonţ prin ei; Dă-mi opinca Ţărănească, Cu târsâna Mocănească, Şi na-ţi cizmele-mi de ţap, De ţap de la capră stearpă, Ce la apă mult mai rabdă; Dă-mi căciula Ţurcănească, Ca să-ţi dau cuca Domnească; Şi mai dă-mi caţa Pârlită, Să-ţi dau puşca Ghintuită, Că mi-am pus în gând şi eu Să-nvăţ meşteşugul tău. Ciobănaşul, d-auzea, Din guriţă mi-i grăia: — D-alei, doamne, Miule, Miule voinicule, Da-ţi-oi toate ţoalele, Ţoalele şi oile, Să nu-mi scurtezi zilele! Foaie verde ş-o-lalea, Miul mi se ciobănea, Cu oiţele-mi pornea Şi-n păşune le mâna, Tot prin albă Colilie, Unde fir de iarbă Nu e. Ştefan Vodă, când sosea, Cu oastea, Cu liota, Pe voinic îl întâlnea Şi din gură-i cuvânta: - Bună ziua, flăcăiaş, Bună ziua, ciobănaş! Ciobanul, cu blândă vorbă: - Mulţumescu-ţi Ştefan Vodă! - De unde ştii cum mă cheamă? - După oaste luai seamă Că eşti domn la Bucureşti, În mulţi ani să-l stăpâneşti; Numele-ţi l-am auzit La biser'că pomenit, Că m-am dus la nchinătoare În zile de sărbătoare! Vodă-n Miul se-ncredea, De cioban îl socotea Şi frumos îl întreba: - Spune-mi mie, flăcăiaş, Spune-mi mie, ciobănaş, Ştii tu drumul Codrului Pân' la fagul Miului, Miului Zglobiului, Miului Haiducului? Iar ciobanu-i răspundea: - Îl cunosc, măria-ta, Dar să merg N-oi cam putea, Că nu-mi pot Lăsa turma. Ştefan Vodă-i poruncea, Dar ciobanu-i răspundea: - Dacă vrei, lasă-ţi oastea Să-mi păzeasc-aici turma, Că sunt oile turceşti, Cu nimic nu le plăteşti, Ş-apoi codrul se-ndeseşte, Oastea nu-ţi mai trebuieşte, Că prin codru nu răzbeşte! Ştefan Vodă s-amăgea, Pe cioban că-l asculta, După dânsul se lua: El pe jos, vodă călare, Pe potecă la strimtoare. De mergea ce mai mergea, Pân' de oaste-l depărta Prin rărişe Mi-l sucea, Prin cotişe Mi-l cotea, Prin răchite Mi-l băga, Şi din gură Mi-i grăia: - D-alei, doamne, Ştefan Vodă, Să mai ridici Scările, Să nu baţi Smicelele. Că d-or simţi cetele, Ne scurtează zilele! Ştefan Vodă, d-auzea, De groază se îngrozea: Limba-n gură că-şi muşca, Sânge roşu că-mi curgea, Pe caftan verde pica. La fag, măre, d-ajungea, Fagul de i-l arăta, Ce vedea, se spăimânta, Că Miul ce mi-şi făcea? Mâna dreaptă Că punea, Din tulpină Că-l scotea, Cu tulpina din pământ Să-i fie de şezământ, Apoi sta cu el de vorbă: - D-alei, doamne, Ştefan Vodă, Asear-ai fost la beţie, Acuma eşti la trezie. Ai plecat la vânătoare D-un voinic ce seamăn n-are, Ca să-l arăţi spânzurat Unde-o fi fagul mai nalt. Că sunt voinic, ai văzut; Că sunt Miul, n-ai ştiut, Dar la mână mi-ai căzut! Apoi Miul ce-mi făcea? Numai o palmă că-i da, Paloş din teacă scotea, Bucăţele-l bucăţea, În dăsagi le aşeza Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dedea Şi din gură mi-şi grăia: - Poartă-l şi mort, bidiviu, Pe unde l-ai purtat viu: La slugile turcilor Ş-ale arnăuţilor, Nu-n calea voinicilor Şi-n codrul haiducilor! Calul fuga c-apuca, Pe potecă se-ntorcea, Şi la oaste când ieşea, Boierii Se minuna, Sfetnicii Se îngrozea, Solii Se cutremura Şi din gură ce-mi zicea? - Lucrul nu prea e curat: Calul lui vod-a scăpat! Ia cătaţi în desăgiori, C-or fi plini de gălbiori... În dăsagi de se uita, Ciozvârţi de carne vedea, Şi pe fugă se pornea, Dunărea de nemerea, Peste Dunăre trecea, Vestea-n Ţarigrad ducea.