| Poezii |
|
|
|
|
|
Soarele și luna (Gh. Dem. Teodorescu)
Foaie de cicoare, În prunduț de mare Iată că-mi răsare Puternicul soare. Dar el nu-mi răsare, Ci va să se-nsoare; Că mi-a tot umblat Lumea-n lung și-n lat, Țara Românească Și Moldovenească Lungiș, Curmeziș, Măre, nouă ai, Tot pe nouă cai; Patru-a ciumpăvit, Cinci a omorât Și tot n-a găsit Potrivă să-i fie Vro dalbă soție; Făr' de mi-a găsit Și mi-a nemerit, La nouă argele, Nouă feciorele, În prunduț de mare, Pe unde răsare. Soarele și luna A mai mitică, Ca o floricică, În mijloc ședea, La lucru lucra, Pe toate-ntrecea; Că ea tot țesea. Țesea,-nchindisea, Și ea se numea Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui. Soare răsărea, Și Soare-mi venea La gură d-argea. Cu dânsa vorbea, Frumos c-o-ntreba, Din gură-i zicea: - Ileană, Ileană, Ileană Simzeană, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Țeși și-nchindisești, Fir verde-mpletești Și mi te zorești Cămăși să-mi gătești, Și mi te grăbești Să te logodești; Că io mi-am umblat Lumea-n lung și-n lat, Țara Românească Și Moldovenească Lungiș, Curmeziș, Măre, nouă ai, Tot pe nouă cai; Patru-am ciumpăvit, Cinci am omorât Și nu mi-am găsit Potrivă prin lume Afară de tine. Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Ea, dac-auzea, Din gură-i grăia: - Puternice soare, Ești puternic mare, Dar ia spune-mi: Oare Und-s-a mai văzut Și s-a cunoscut, Und' s-a auzit Și s-a pomenit Să ia sor' pe frate Și frate pe sor'? De mi-ei arăta, Atunci te-oi lua, Atunci, nici atunci! Unde-o auzea, Soarele-mi ofta Și iar o-ntreba, Și iar o ruga, Și iar o-mbiia, Pân' ce Ileana Din gură-i grăia: - Io că te-oi lua, Cum zici dumneata, Viteaz dacă-i fi Și te-i bizui De mi-ei isprăvi: Pod pe Marea Neagră, De fier Și oțel, Iar la cap de pod, Cam d-o mânăstite, Chip de pomenire, Chip de cununie, Să-mi placă și mie, C-o scară de fier Pân' la naltul cer! Puternicul Soare, Ca puternic mare, Unde-o auzea, Bine că-i părea. În palme-mi bătea Și pod se făcea; La cap - mânăstire, Chip de pomenire; Și iar mai bătea, Scară se-ntindea, O scară Ușoară, De fier Și oțel, Pân' la naltul cer. Dar el ce-mi făcea? Pe pod că-mi trecea, Pe scară suia, Pe scară Ușoară, Pe scară de fier, În cuie d-oțel, Pân' la naltul cer. Și, de-mi ajungea, Unde se ducea? Tot la moș Adam Și la maica Iova. Ei, de mi-l vedeau, Nainte-i ieșeau; Din gură-i grăiau; - O, preasfinte Soare, Puternice mare, Ce-mi călătorești, De ne ispitești? La ce te gândești Și la ce poftești? Și el răspundea, Din gură zicea: - Iaca, moș Adam, Și cu maică Iovo, Mie mi-a venit Vremea de-nsoțit, Și eu c-am umblat Lumea-n lung și-n lat, Țara Românească Și Moldovenească Lungiș, Curmeziș, Și tot n-am găsit Potrivă să-mi fie Vro dalbă soție; Făr' de mi-am găsit La gură d-argea Numai pe sor-mea, Sor-mea Ileana, Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor! Atunci moș Adam Și cu moașa Iova, Unde-l auzea, Rău că le părea, Soarelui zicea: - Preasfințite Soare, Puternice mare, Unde-ai auzit Ș-ai mai pomenit, Unde-ai cunoscut, Unde-ai mai văzut Să ia sor' pe frate Și frate pe sor', Că cin' n-o lua Raiul c-o d-avea, Iar cine-o lua În iad c-o intra. Soar'le se uita, Din ochi căuta, Nimic nu grăia; Iar moșul Adam Și cu moașa Iova De mână-l luau, La rai mi-l duceau, Rai că-i arătau, Și de ce vedea, Bine că-i părea: Numai mese-ntinse, Cu făclii aprinse, Cu pahare pline, În cântece line; Jur-prejur de mese Stau în cete dese Sfinți și mucenici, Mai mari și mai mici, O sută și cinci; Iar mai jos de ei, Sfinți mai mărunței, O sută și trei. Și tot mai erea, Și tot mai vedea: Femei cuvioase, Măicuțe duioase, Fecioare curate, Uciși în dreptate, Oști de biruință Și soți cu credință. Dar tot mai erea Și tot mai vedea, Puțin de mergea; Printre rămurele, Dalbe păsărele Cânta-n versurele, Și nu prea cânta, Ci se gongănea, Din gură-mi zicea: "Ferice, ferice, Ferice de noi, De părinții noștri Care ne-au făcut, Care ne-au născut Și ne-au botezat Și ne-au creștinat, Că dac-or trăi, Săraci n-or mai fi!" De tot ce vedea Bine că-i părea Și se mulțumea. Afar' de-mi ieșea, Iarăși moș Adam Și cu moașa Iova Chieile lua, La iad îl ducea, Iadul descuia, În iad îl băga Și de ce-mi vedea Păr i se zbârlea: Că-n focuri ardea, Greu se văieta Hoți și călcători, Răi cârmuitori, Și nurori pizmașe, Și soacre trufașe, Fii necuvincioși, Preoți mincinoși. Afar' când ieșea, Soar'le ce-mi vedea? Un pom ofilit, Un pom cătrănit; Printre rămurele, Niște păsărele Cânta-n versurele, Dar nu prea cânta, Ci se văieta, Din gură grăia: "Vai și vai de noi, De părinții noștri Care ne-au făcut, Care ne-au născut, Că ei ne-au lăsat, Nu ne-au botezat, Nu ne-au creștinat, Și d-or mai trăi, Tot săraci c-or fi, Greu s-or pedepsi!" De tot se vedea Mult rău că-i părea, Nu se mulțămea. Foaie, foicea, Soar' le ce-mi făcea? De câte vedea Nu se-ndupleca, Ci, măre,-mi pleca, Ci, măre,-mi zbura La gură d-argea, Tot la soră-sea, Și iar o-ntreba, Și iar o ruga, Și iar o-mbiia Pe dânsa s-o ia. Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Daca-l auzea Și daca-mi vedea Că tot nu scăpa, Ea tot mai cerca, Din gură-i zicea: - Frate, frățioare, Puternice Soare, Spune mie: Oare Cine-a cunoscut, Cine-a mai văzut, Cine-a auzit, Cine-a pomenit Să ia sor' pe frate Și frate pe sor'? Dar io te-oi lua Viteaz dacă-i fi Și te-i bizui Până-n zori de zi Mie să-mi croiești Și să-mi isprăvești Peste Marea Neagră Un pod de aramă, Să nu-l bagi în seamă, Iar la cap de pod, Cam d-o mânăstire, Chip de pomenire, Chip de cununie, Să-mi placă și mie. Puternicul Soare, Ca puternic mare, Unde-o auzea, Bine că-i părea 'N palme că-mi bătea, Podul se-ntindea, Un pod de aramă, De nu-l bagi în seamă, Și d-o mânăstire, Chip de pomenire. Când le isprăvea, La ea se ducea, De mân-o lua, La pod c-o ducea, La pod c-ajungea, La pod de aramă, De nu-l bagi în seamă, Și, pod când trecea, Pod că zornăia, Pod se cletina, Că n-a mai văzut, Nici n-a cunoscut, Că n-a auzit, Nici n-a pomenit Să ia sor' pe frate Și frate pe sor'. Floare, ș-o lalea, Podul când trecea, Pe pod când mergea Către mânăstire Pentru pomenire Și la cununie Să-i fie soție, Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Din gură-i zicea Ș-astfel grăia: - Frate, frățioare, Puternice Soare, Ia mai spune-mi: Oare Und' s-a mai văzut Și s-a cunoscut, Und' s-a auzit Și s-a pomenit Mirele d-a dreapta, Mireasa-nainte? Ci mi-a fost ș-o fi Și s-o pomeni Mirele-nainte, Mireasa d-a stânga! Puternicul Soare, Puternic și mare, De mân-o lăsa, Nainte-i trecea, Iar ea, vai de ea, Așea de-mi vedea, Cruce că-și făcea, În mare sărea Și mi se-neca. Domnul se-ndura, Mreană c-o făcea. Soarele-mi vedea Și îmărmurea, Și se văieta, Năvodari chema, Năvod aducea Și-n mare-l băga; Mulți galbeni că da Să-i scoață dalba. Luptă ce-mi lupta În deșert erea, Că ei n-o găsea Și n-o mai prindea; Făr' de... ce-mi scotea Și-n năvod trăgea? O mreană de mare Cu solzii de zare. Pe mal d-o scotea, Pe mal d-o zvârlea, Sfinți din cer vedea, Jos se scobora, 'N palme c-o lua Și mi-o curăța, Și mi-o tot freca, Solzii de-i cădea, Și-n cer mi-o zvârlea. Colo, moș Adam Și cu maica Iova, Unde mi-o vedea, Ei, măre, că-mi sta De mi-o sclivisea, Nume că-i dedea, Lună mi-o chema. Iar ea, vai de ea, Măre,-ngenunchea, Lacrămi că vărsa, Pe Domnul ruga. Domn c-o auzea, Domn c-o asculta, Din gură-mi grăia Și mi-i osândea: "Lumea cât o fi Și s-o pomeni, Nu vă-ți întâlni Nici noapte, nici zi; Soare când o sta Către răsărit, Luna s-o vedea Tot către sfârșit; Luna d-o luci Către răsărit, Soarele mi-o fi Tot către sfințit!“ Și d-atunci se trase, Și d-atunci rămase, Lumea cât o fi Și s-o pomeni, Că ei se gonesc Și nu se-ntâlnesc: Lună când lucește, Soarele sfințește; Soare când răsare, Luna intră-n mare. 
|
|
 |