| Poezii |
|
|
|
|
|
Monastirea Argeșului (Vasile Alecsandri)
Pe Arges in gios Pe un mal frumos, Negru-Voda trece Cu tovarasi zece: Noua mesteri mari, Calfe si zidari Si Manoli - zece, Care-i si intrece. Merg cu toti pe cale Sa aleaga-n vale Loc de monastire Si de pomenire. Iata cum mergea Ca-n drum agiungea Pe-un biet ciobanas Din fluier doinas, Si cum il videa, Domnul ii zicea: - Mindre ciobanas Din fluier doinas, Pe Arges in sus Cu turma te-ai dus, Pe Arges in gios Cu turma ai fost. Nu cumv-ai vazut, Pe unde-ai trecut, Un zid parasit Si neispravit, La loc de grindis, La verde-alunis? - Ba, doamne,-am vazut, Pe unde-am trecut, Un zid parasit Si neispravit. Cinii, cum il vad, La el se rapad Si latra-a pustiu Si urla-a mortiu. Cit il auzea, Domnu-nveselea Si curind pleca, Spre zid apuca Cu noua zidari, Noua mesteri mari Si Manoli - zece, Care-i si intrece. - Iata zidul meu! Aici aleg eu Loc de monastire Si de pomenire. Deci voi, mesteri mari, Calfe si zidari, Curind va siliti Lucrul de-l porniti Ca sa-mi radicati, Aici sa-mi durati Monastire nalta Cum n-a mai fost alta, Ca v-oi da averi, V-oi face boieri, Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii Chiar in temelii! Mesterii grabea, Sfarile-ntindea, Locul masura, Santuri largi sapa Si mereu lucra, Zidul radica, Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A duoa zi iar, A tria zi iar, A patra zi iar Lucra in zadar! Domnul se mira S-apoi ii mustra, S-apoi se-ncrunta Si-i ameninta Sa-i puie de vii Chiar in temelii! Mesterii cei mari, Calfe si zidari Tremura lucrind, Lucra tremurind Zi lunga de vara, Ziua pin-in seara; Iar Manoli sta, Nici ca mai lucra, Ci mi se culca Si un vis visa, Apoi se scula S-astfel cuvinta: - Noua mesteri mari, Calfe si zidari, Stiti ce am visat De cind m-am culcat? O sopta de sus Aievea mi-a spus Ca orice-am lucra, Noaptea s-a surpa Pin-om hotari In zid de-a zidi Cea-ntai sotioara, Cea-ntai sorioara Care s-a ivi Mini in zori de zi, Aducind bucate La sot ori la frate. Deci daca vroiti Ca sa ispraviti Sfinta monastire Pentru pomenire, Noi sa ne-apucam Cu toti sa giuram Si sa ne legam Taina s-o pastram. S-orice sotioara Orice sorioara, Mini in zori de zi Intai s-o ivi, Pe ea s-o jertfim, In zid s-o zidim! Iata,-n zori de zi, Manea se trezi S-apoi se sui Pe gard de nuiele, Si mai sus, pe schele, Si-n cimp se uita, Drumul cerceta. Cind, vai, ce zarea? Cine ca venea? Sotioara lui, Floarea cimpului! Ea s-apropia Si ii aducea Prinz de mincatura, Vin de bautura. Cit el o zarea, Inima-i sarea, In genuchi cadea Si plingind zicea: "Da, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Sa faca piraie, Sa curga siroaie, Apele sa creasca, Mindra sa-mi opreasca, S-o opreasca-n vale, S-o-noarca din cale!" Domnul se-ndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceriu-ntuneca. Si curgea deodata Ploaie spumegata Ce face piraie Si imfla siroaie. Dar oricit cadea, Mindra n-o oprea, Ci ea tot venea Si s-apropia. Manea mi-o videa, Inima-i plingea, Si iar se-nchina, Si iar se ruga: "Sufla, Doamne,-un vint, Sufla-l pe pamint, Brazii sa-i despoaie, Paltini sa indoaie, Muntii sa rastoarne, Mindra sa-mi intoarne, Sa mi-ontoarne-n cale, S-o duca devale!" Domnul se-ndura, Ruga-i asculta Si sufla un vint, Un vint pre pamint, Paltini ca-ndoia, Brazi ca despoia, Muntii rasturna, Iara pe Ana Nici c-o inturna! Ea mereu venea, Pe drum sovaia Si s-apropia Si, amar de ea, Iata c-agiungea! Mesterii cei mari, Calfe si zidari Mult inveselea Daca o videa, Iar Manea turba, Mindra-si saruta, In brate-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea Si, glumind, zicea: _ Stai, mindruta mea, Nu te sparia, Ca vrem sa glumim Si sa te zidim! Ana se-ncredea Si vesel ridea. Iar Manea ofta Si se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia Si o cuprindea Pin' la gleznisoare, Pin' la pulpisoare. Iar ea, vai de ea, Nici ca mai ridea, Ci mereu zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Agiunga-ti de saga, Ca nu-i buna, draga. Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe, Trupusoru-mi fringe! Iar Manea tacea Si mereu zidea; Zidul se suia Si o cuprindea Pin' la gleznisoare, Pin' la pulpisoare, Pin' la costisoare, Pin' la titisoare. Dar ea, vai de ea, Tot mereu plingea Si mereu zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe Titisoara-mi plinge, Copilasu-mi fringe! Manoli turba Si mereu lucra. Zidul se suia Si o cuprindea Pin' la costisoare, Pin' la titisoare, Pin' la buzisoare, Pin' la ochisori, Incit , vai de ea, Nu se mai videa, Ci se auzea Din zid ca zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe, Viata mi se stinge! Pe Arges in gios, Pe un mal frumos Negru-voda vine Ca sa se inchine La cea monastire, Falnica zidire, Monastire nalta, Cum n-a mai fost alta. Domnul o privea Si se-nveselea Si astfel graia: - Voi, mesteri zidari, Zece mesteri mari, Spuneti-mi cu drept, Cu mina pe pept, De-aveti mesterie Ca sa-mi faceti mie Alta monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasa Si mult mai frumoasa? Iar cei mesteri mari, Calfe si zidari, Cum sta pe grindis, Sus pe coperis, Vesel se mindrea S-apoi raspundea: - Ca noi, mesteri mari, Calfe si zidari, Altii nici ca sint Pe acest pamint! Afla ca noi stim Oricind sa zidim Alta monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasa Si mult mai frumoasa! Domnu-i asculta Si pe ginduri sta, Apoi poruncea Schelele sa strice, Scari sa le ridice, Iar pe cei zidari, Zece mesteri mari, Sa mi-i paraseasca, Ca sa putrezeasca Colo pe grindis, Sus pe coperis. Mesterii gindea Si ei isi facea Aripi zburatoare De sindrili usoare. Apoi le-ntindea Si-n vazduh sarea, Dar pe loc cadea, Si unde pica, Trupu-si despica. Iar bietul Manoli, Mesterul Manoli, Cind se incerca De-a se arunca, Iata c-auzea Din zid ca iesea Un glas nadusit, Un glas mult iubit, Care greu gemea Si mereu zicea: - Manoli, Manoli, Mestere Manoli! Zidul rau ma stringe, Titisoara-mi plinge, Copilasu-mi fringe, Viata mi se stinge! Cum o auzea, Manea se pierdea, Ochi-i se-nvelea; Lumea se-ntorcea, Norii se-nvirtea, Si de pe grindis, De pe coperis, Mort bietul cadea! Iar unde cadea Ce se mai facea? O fintina lina, Cu apa putina, Cu apa sarata, Cu lacrimi udata! 
|
|
 |