| Poezii |
|
|
|
|
|
Conductorul (Petru Dugulescu)
Am urcat in trenul vietii plangand Intr-o zi de noiembrie cenusie; Undeva pe malul Muresului serpuind, Intr-o gara mica, pustie. Aveam si eu un bilet in buzunar, Ce mi l-au pus parintii la plecare Asa cum l-au primit si ei - in dar - Si nu stiam ca-i scris pe el: "PIERZARE"! Pe cele doua sine: timp si spatiu, Pornii, calatorind spre nicaieri - Sa sorb din cupa vietii cu nesatiu Si parca m-am urcat in tren, ca ieri. Si leganat de rotile grabit, Lasai in urma atatea statii dragi: Gradina - cu ciresele 'negrite, Padurea, cu potecile cu fragi; La fiecare varsta cu-a ei toane, Cand ma-nfierbantam mai mult la joc, Eu auzeam un scurt: "Sus in vagoane" Si trenul o lua din nou din loc… Grabit lasai in ulita pustie, O minge, ce din carpe mi-am facut, O undita din ac si gamalie, Bat de alun si ata de cusut. Lauta cu arcusul din tuleu Si sania din iernile cu nea, Si trotineta prietenului meu Pentru ca eu, nu o avem pe-a mea. Lasai o gradinita cu jucariile ei, Cateva scoli co colegii mei Iar trenul pe sine zbura - Spre unde? Spre ce? Nu conta. Dupa vreo douazeci de statii prin ani, Cand frunzele cad din castani, O voce-mi spuse domol: "Biletul, pentru control!" Era un conductor bland Ca soarele diminetii, O Carte in mana tinand: "Mersul trenurilor vietii!" M-a intrebat, parca-l aud si-acum, C-o voce ce vibra ca si vioara, De unde vin? Si unde-i al meu drum? Treceam cu trenul meu… prin Timisoara. M-am desteptat atunci ca dintr-un vis, Cautand biletul meu prin buzunare Dar am vazut ca "IAD" pe el e scris! Si-am plans atunci cu lacrime amare. El mi-a promis ca n-o sa m-amendeze, Ca nu-I aceasta slujba ce-a primit - Ci sa trezeasca, sa avertizeze, Sa dea bilete rosii, gratuit! Dar ca in urma vine, nemilos, Un controlor cu chipul fioros; Pe sapca are ca emblema-un craniu, Iar vocea lui suna taios si straniu: "Cei ce nu aveti bilete rosii ci viza 'gratie' Veti cobora cu mine la prima statie!" Eu il priveam si-l ascultam nauc Si pentru prima data intrebarea: De unde vin? Si unde-o sa ma duc? Se ridica vijelios ca marea. El mi-a vorbit din nou cu duiosie Si sub lumina razei de lanterna, Primi biletul de culoare purpurie, Chelmac, via Golgota, viata eterna! Mi-a spus daca biletul am schimbat, Indata ce in gara-o sa sosim, Sa schimb si trenul c-un accelerat Din Timisoara… spre Ierusalim! Si-acel conductor bland a disparut; Si mi-l mai aminteam, doar dupa nume; Dar si eu tot conductor m-am facut Impartasind aceeasi misiune. Si de-atunci pe diferit rute Calatoresc mereu, neobosit, Sa-mpart bilete inca nevandute, Bilete pentru ceruri, gratuit! Pe calatori cu trupul obosit, Ce nu stiu unde merg caci dormiteaza, Caut sa-i trezesc strigand necontenit: "Biletele va rog. Vesnicia urmeaza! Vesnicia urmeaza!" 
|
|
 |