Poezii

Zorica Latcu În cătuse Suflete, de ce te sbati mereu? Urli ca o fiara-nchisa-n cusca; Dintii de salbaticiune musca, Musca sangerand zavorul greu. Suflete, ai vrea sa sbori la cer? Bine stii, ca-i stramta colivia. Iti opreste aripa – sglobia – Cu zabrele cenusii de fier. Suflete, ti-i dor sa te inalti? Stii ca te lovesti de grinzi in crestet Si rasuna jalnic lemnul vested, Cand lovindu-ti capul vrei sa salti. Suflete, te-ajunse dor de Rai? Bine stii ca-i calea nesfarsita. N-ai in mana bata tintuita, Nici merinzi in traista goala n-ai. Suflete, ti-i greu sa stai in lat? Te-mboldeste aprig dor de duca? Nu te sbate. Bine stii si tu ca Sange curge-n cusca, de te sbati. Suflete asteapta putintel: Vor pieri zabrelele odata, Va pieri si cusca-nsangerata Si vei fi-n lumina singurel. Se vor rupe grinzile de lemn, Gratiile de fier se vor deschide, Si-ai sa uiti de laturile hade, Suflete asa ca la un semn.