Poezii

George Coșbuc Regina Ostrogotilor Jalnic vijiie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. In castelul de pe stinca, la fereastra solitara, Sta pe ginduri o femeie si priveste-n noapte-afara. Al ei suflet e furtuna, noapte e gindirea ei - Astazi ea e pusa-n rindul celor mai de jos femei! E regina ostrogota! Dar în turn aici e roaba; Lacramile-n ochii palizi îi sunt singura podoaba. In tacerea din odaie-i intra cruntul Teodat, Ea se-ntoarce trista, blinda: - "Tu-mi esti rege si barbat. M-ai privit intotdeauna ca pe-o piedica din cale, Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gindurilor tale? M-ai inchis aici în lanturi; am rabdat în chip pagin, Si mi-am zis: El are dreptul! Mi-e barbat si mi-e stapin. Mi-ai ucis pe-ntiiul sfetnic si râdeai ca lumea plânge Când de barba lui carunta spada ti-o stergeai de sânge. Si-am tacut, zicindu-mi iarasi: El a fost supusul tau, De-a făcut vrun rău, tu rege, trebuie să curmi ce-i rău. Mi-ai luat apoi copilul să-l ucizi! Si-am zis: E bine! Tu-i esti tata si ai dreptul peste fiul meu ca mine. Dar el nu era al nostru, el era al tarii-ntregi, N-ai ucis în el un rege, ai ucis un sir de regi. Vii, acum trimis de altii, vii să scapi si de regina, Teodat, iti temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina? Am putut să fac revolta, ori pe-ascuns să te omor, N-am făcut-o, ca mi-e mila! Nu de tine, de popor! Tu erai un om de lupta, fără rang si fără nume, Eu ti-am dat coroana tarii, să te fac stapin pe-o lume. Si-acum asta-i rasplatirea ce mi-o dai?... E tot atât! Daca moartea mea ti-ajuta, vino, stringe-mă de git. Pe femeia pusa-n lanturi n-o ucizi, ca-i miselie! Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi, ca-ti e sotie!" Nobila, cu ochi de flacari, ea priveste-n fata-i drept. Si, zicind, desface haina de pe tinarul ei piept. Iar miselul sta, se uita, da apoi; si grabnic unda Singelui tisni din rana; si-a cazut Amalasunda. Si plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot A-nvirtit pumnalu-n carne să se scurga viul tot. A deschis apoi fereastra, si pe colturoasa stinca Hohotind a-mpins cadavrul în prapastia adinca. Surd viua prin codri vintul, brazii se-ndoiau de vint, Urletul suna sinistru ca un urlet de mormânt. Parca negrele blesteme si le-amestecau haotic Mii de glasuri, tara toata, tot poporul ostrogotic. Teodat, tu rizi! Dar moarta cea lipsita de sicriu Isi va rascula poporul, să te sfisie de viu!