Poezii

Mihai Eminescu Diana Ce cauți unde bate luna Pe-un alb izvor tremurător Și unde păsările-ntruna Se-ntrec cu glas ciripitor? N-auzi cum frunzele-n poiană Șoptesc cu zgomotul de guri Ce se sărută, se hârjoană În umbr-adâncă de păduri? În cea oglindă mișcătoare Vrei să privești un straniu joc. O apă vecinic călătoare Sub ochiul tău rămas pe loc? S-a desprimăvărat pădurea, E-o nouă viață-n orice zvon, Și numai tu gândești aiurea, Ca tânărul Endymion. De ce dorești singurătate Și glasul tainic de izvor? S-auzi cum codrul frunza-și bate, S-adormi pe verdele covor? Iar prin lumina cea rărită, Din valuri reci, din umbre moi, S-apar-o zână liniștită Cu ochii mari, cu umeri goi? Ah! acum crengile le-ndoaie Mâinuțe albe de omăt, O față dulce și bălaie, Un trup înalt și mlădiet. Un arc de aur pe-al ei umăr, Ea trece mândră la vânat Și peste frunze fără număr Abia o urmă a lăsat.