| A fost odată ca niciodată etc. |
| A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se
învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele,
bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură
de fecior, dară în deșert. |
| Când tocmai, la vreme de bătrânețe, iată că se îndură norocul
și cu dânsul și dobândi un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l
mai uiți. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza,
împăratul adună Răsărit și Apus, Miazăzi și Miazănoapte, ca să
se veselească de veselia lui. Trei zile și trei nopți ținură petrecerile
și se chefuiră și se bucurară, de o ținură minte cât trăiră. |
| Băiatul de ce creștea, d-aia se făcea mai isteț și mai iscusit. Nu
mai trecu mult și iată că împăratul ajunse la marginea groapei.
Când fu la ceasul morții, el luă copilul pe genuchi și-i zise: |
| - Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de
a-mi da obștescul sfârșit. Eu văz că tu ai să ajungi om mare. Și
chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormânt de isprăvile
tale. Asupra cârmuirii împărăției n-am nimic să-ți zic, fiindcă tu,
cu iscusința ta, știu că ai s-o duci bine. Un lucru numai am să-ți
spui: Vezi tu muntele cela de colo, să nu te ducă păcatele să vânezi
p-acolo, că este nevoie de cap. Acel munte este moșia lui
Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de- iepure-șchiop; și cine calcă
pe moșia lui, nu scapă nepedepsit. |
| Acestea zicând, căscă gura de trei ori și-și dete sufletul. Se duse
și el ca toată suflarea de pe pământ, de pare că n-a fost de când
lumea și pământul. |
| Îl jeliră ai săi, îl jeliră boierii, îl jeliră și poporul; în cele de pe
urmă trebuiră să-l îngroape. |
| Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătână-său, deși copilandru,
puse țara la cale ca și un om matur. Toată lumea era mulțumită de
domnirea sa, și oamenii se făleau că le-a fost dat de sus ca să
trăiască în zilele lui. |
| Adesea ieșea Aleodor la vânătoare ca să-și petreacă ceasurile
ce-i prisosea de la trebile împărăției. El ținea minte ce-i spusese
tătână-său și se silea să-i păzească cuvintele cu sânțenie. |
| Într-o zi, nu știu cum făcu, dus fiind pe gânduri, și alunecă de
călcă pe pământul pocitului de om. N-apucă să facă zece, douăzeci
de pași, și iată că se pomeni cu dânsul dinaintea lui. |
| Acum nu-i era lui pentru că trecuse pe pământul omului celui
slut și scârbos, ci îi era ciudă cum de să calce vorba tatălui său ce-i
spusese cu grai de moarte. |
| Pocitania pământului îi zise: |
| - Toți nelegiuiții ce-mi calcă hotarul cad în robia mea. |
| - Mai întâi trebuie să știi, îi răspunse Aleodor, că din nebăgare
de seamă și fără de voia mea am călcat pe cuprinsul tău, și n-am
nici un gând rău asupră-ți. |
| - Eu te socoteam mai altfel; dară văz că ai de gând să-ți cei
iertăciune de la mine ca toți fricoșii. |
| - Ba să mă ferească Dumnezeu! Eu ți-am spus curatul adevăr,
și dacă vrei luptă, alege-ți: în săbii să ne tăiem, în buzdugane să
ne lovim, ori în luptă să ne luptăm. |
| - Nici una, nici alta. Ci, ca să scapi de pedeapsă alt chip nu e,
decât să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș împărat. |
| Aleodor voi să se codească oarecum, ba că trebile împărăției
nu-l iartă să facă o călătorie așa de lungă, ba că n-are călăuz, ba că
una, ba că alta; dară ași! unde vrea să știe pocitul de toate astea!
El o ținea una, să-i aducă pe fata lui Verdeș împărat, dacă vrea să
scape de ponosul de tâlhar, de călcător de drepturile altuia, și să
rămâie cu sufletul în oase. |
| Aleodor se știa vinovat. Deși fără voia lui, dară știa că a făcut
un păcat de a călcat pe moșia slutului. Mai știa iară că de omul
dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu
dânsul. Făgădui în cele din urmă să-i facă slujba cu care-l însărcina. |
| Jumătatea-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop știa că,
deoarece Aleodor i-a făgăduit, apoi are să-și ție cuvântul, ca unul
ce era om de omenie, și-i zise: |
| - Pasă cu Dumnezeu, și să-ți ajute să vii cu izbândă bună. |
| Aleodor plecă. Și cum mergea el gândindu-se și răzgândindu-se
cum să-și împlinească sarcina mai bine, căci își dăduse cuvântul,
se pomeni la marginea unui eleșteu și o știucă se zbătea de moarte
pe uscat. |
| Cum o văzu, el se duse să o ia ca să-și aline foamea cu dânsa.
Știuca îi zise: |
| - Nu mă omorî, Făt-Frumos; ci mai bine dă-mi drumul în apă,
că mult bine ți-oi prinde când cu gândul nu-i gândi. |
| Aleodor o ascultă și o dete în apă. Atunci știuca îi mai zise: |
| - Ține acest solzișor, și când vei gândi la mine, eu voi fi la
tine. |
| Flăcăul plecă mai înainte și se tot mira de o astfel de întâmplare. |
| Când, iacă se întâlnește cu un corb ce avea o aripă ruptă. Și
voind să vâneze corbul, el îi zise: |
| - Făt-Frumos, Făt-Frumos, decât să-ți încarci sufletul cu mine,
mai bine ai face să-mi legi aripa, că mult bine ți-oi prinde. |
| Aleodor îl ascultă, căci era băiat viteaz și de treabă, și îi legă
aripa. Când era să plece, corbul îi zise: |
| - Ține penița asta, voinicule, și când vei gândi la mine, eu voi
fi la tine. |
| Luă penița Aleodor, și-și cătă de drum. Dară nu făcu ca la o
sută de pași și iată că dete peste un tăune. Când se gătea a-l strivi
cu piciorul, tăunele zise: |
| - Cruță-mi viața, Aleodor împărat, și eu te voi mântui pe tine
de la moarte. Ține acest pufuleț din aripioara mea, și când vei
gândi la mine, eu voi fi la tine. |
| Auzind Aleodor unele ca acestea, și că îi zise și pre nume,
odată ridică piciorul și lăsă pe tăune să se ducă în voia lui. |
| Și mergând înainte cale de nu știu câte zile, dete de palaturile
lui Verdeș împărat. Cum ajunse aci, se puse la poartă și așteptă că
doar de va veni cineva să-l întrebe ce caută. |
| Stete o zi, stete două; și ca să vie cineva să-l întrebe ce voiește,
ba. Când fu în ziua d-a treia, Verdeș împărat chemă slujitorii și le
dete o gură de or pomeni-o. |
| - Cum se poate, le zise el, să stea omul trei zile la poarta mea
și să nu meargă nimeni să-l cerceteze? Pentru asta vă plătesc eu
simbrie? Pentru asta vă am eu la mine pe procopseală? |
| Slujitorii dedeau din colț în colț și nu știau ce să răspunză. În
cele de pe urmă, chemă pe Aleodor și-l duse înaintea împăratului. |
| - Ce vrei, flăcăule, îi zise împăratul, și ce aștepți la poarta
curților mele? |
| - Ce să voi, mărite împărate, îi răspunse el, iată sunt trimis
să-ți cer fata. |
| - Bine, băiete. Dară mai întâi trebuie să facem legătură, căci
așa este obiceiul la curtea mea. Ai voie să te ascunzi unde vei voi,
în trei zile d-a rândul. Dacă fie-mea te va găsi, capul ți se va tăia și
se va pune în parul ce a mai rămas, din o sută, fără cap. Iară dacă
nu te va găsi, atunci cu cinste împărătească o vei lua de la mine. |
| - Am nădejde la Dumnezeu, mărite împărate, că nu mă va
lăsa să piei. Parului îi vom putea da și altceva nu tot cap de om. Să
facem legătura. |
| - Așa? |
| - Așa. |
| Se puseră și făcură legătura; scriseră carte și o întăriră. |
| Viind fata de față, se învoiră ca a doua zi el să se ascunză cum
va ști mai bine. Iară dacă se învoiră, el rămase într-un neastâmpăr
ce-l chinuia mai cumplit decât moartea. El se gândea și se
răzgândea cum să se ascunză mai bine. Vezi că era vorba de capul
lui, iară nu de altceva. Și tot mergând pe gânduri și tot plănuind,
iată că-și aduse aminte de știucă. Scoase solzul, se uită și gândi la
stăpâna lui; când, iată, măre, că știuca și venise și-i zise: |
| - Ce poftești de la mine, Făt-Frumos? |
| - Ce să poftesc? Iacă, iacă, ce mi s-a întâmplat. Nu știi tu ceva
să mă înveți ce să fac? |
| - Ia nu te mai îngrija. Lasă pe mine.
|
| Și îndată, lovind din coadă, făcu pe Aleodor un1 cosăcel și îl
ascunse pe fundul mării, printre ceilalți cosăcei. |
| Când se sculă fata, își luă ocheanul și se uită cu el în toate
părțile. Nu-l văzu. De unde ceilalți care venise să o ceară în
căsătorie se ascundeau prin pivniți, pre după case, pre după câte
o șiră de paie, sau prin vreo culă părăsită, Aleodor se ascunse
astfel, încât fata intră la grije că a să fie biruită. Ce-i veni ei, se
uită cu ocheanul și în mare, și îl zări pe fundul mării, printre
cosăcei. Pasămite, ocheanul ei era năzdrăvan. |
| - Ieși d-acolo, hoțomanule, îi zise ea râzând. Ce mi te-ai
posmăgit așa? Din coșcogeamite omul te-ai făcut un cosac și mi
te-ai ascuns în fundul mării. |
| N-avu încotro și trebui să iasă. |
| Ea zise și împăratului: |
| - Mi se pare, tată, că flăcăul ăsta mi-a venit de hac. Și mult e
nurliu și drăgălaș. Chiar de l-oi afla până la a treia oară, să-l ierți,
tată, că nu e prost ca ceilalți. Boiul lui îl arată a fi ceva mai deosebit. |
| - Vom vedea, îi răspunse împăratul. |
| A doua zi, ce-i veni lui, se gândi la corb. Acesta fu numaidecât
dinaintea lui, și-i zise: |
| - Ce mai vrei, stăpâne? |
| - Ia uită-te, neiculiță, ce mi s-a întâmplat; nu știi tu ceva să
mă înveți? |
| - Să cercăm. |
| Și lovindu-l cu aripa, îl făcu un pui de corb și îl vârî într-un stol
de corbi ce se urcase până la vântul turbat. |
| Cum se sculă fata, își luă ocheanul și iarăși îl cătă prin toate
locurile. Nu e. Caută-l pe pământ, nu e. Caută-l prin ape și prin
mări, nu e. Se luă de gânduri fata. Când, către nămiezi, ce-i veni
ei, se uită și în sus. Și zărindu-l în slava cerului printre stolul de
corbi, începu a-i face cu degetul, și-i zise: |
| - Ghidi, ghidi, tălharule ce ești! Dă-te jos d-acolo, omule, ce
mi te-ai făcut așa pitcoace de pasăre? Nici în rai nu scapi de mine! |
| Se dete jos, că n-avea ce face. Împăratul începu a se minuna și
el de istețimea lui Aleodor și-și plecă urechea la rugăciunea ficei
sale. |
| Însă, fiindcă legătura era ca să se ascunză până de trei ori,
împăratul zise: |
| - D-a minune, ia să vedem unde are să se mai ascunză?! |
| A treia zi, dis-de-dimineață, se gândi la tăune. Acesta veni
într-un suflet. După ce îi spuse ce voiește, tăunele zise: |
| - Lasă pe mine, și de te-o găsi, eu aici sunt. |
| Îl făcu o lindină și-l ascunse chiar în coada fetei, fără să simță ea. |
| Sculându-se fata și luând ocheanul, îl căută toată ziua, și, ca să
dea de dânsul, nici cât. Ea se da de ceasul morții, căci îl simțea, i
se arăta ei a fi p-aci prin preajmă, dară de văzut nu-l vedea. Cătă
cu ocheanul prin mare, pre pământ, prin văzduh, dară nu-l văzu
nicăiri. Către seară, obosită de atâta căutare, strigă: |
| - Ci ia arată-te odată. Te simț că ești p-aci p-aproape, dară nu
te văz. Tu m-ai biruit, a ta să fiu. |
| Dacă auzi el că este biruită, se dete binișor jos din coada ei și se
arătă. Împăratul n-avu nici el ce mai zice, și îi dete fata. Când
plecară, îi petrecu cu mare cinste și alai, până afară din împărăția lui. |
| Pe drum, ei stătură să facă popas. Și după ce îmbucară câte
ceva, el puse capul în poala ei și adormi. Fata de împărat, tot
uitându-se la el, i se curgea ochii după frumusețea și după boiul
lui. Inima îi dete brânci și ea nu se putu opri, ci îl sărută. Aleodor,
cum se deșteptă, îi trase o palmă de auzi câinii în Giurgiu. Ea
plânse și îi zise: |
| - I! Aleodor dragă, dară grea palmă mai ai! |
| - Te-am pălmuit pentru fapta ce ai făcut; căci eu nu te-am
luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a trimis pe mine. |
| - Apoi bine, frățioare, de ce nu mi-ai spus așa de acasă; căci
atunci știam și eu ce să fac; dară lasă, nici acum nu e timpul trecut. |
| Pornind și de aici, ajunseră cu sănătate la Jumătatea-de-om-
călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop. |
| - Iată m-am închinat cu slujba, zise Aleodor, și voi să plece. |
| Fata, când văzu pe acea iazmă, se cutremură de scârbă și nu
voia să rămâie la dânsul o dată cu capul. |
| Slutul se dete pe lângă fată și începu s-o lingușească cu vorbe
mierloitoare și să se ia cu binele pe lângă dânsa.
Dară fata îi zise: |
| - Piei de dinaintea mea, satano, că te trimit la mumă-ta, Iadul,
care te-a vărsat pe fața pământului. |
| Sluțenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta
pe pământ și umbla cu șoșele, cu momele să înduplece pre fată a-l
lua de bărbat. |
| Dară, ași! feritu-l-a sântulețul să se apropie de dânsa! căci îl
ținea țintuit în loc cu ochii cât de colo. Din satană, din iazmă și din
spurcăciune nu-l mai scotea. |
| - Piei, necuratule, de pe fața pământului, să scape lumea de o
ciumă și de o holeră ca tine. |
| Mai stărui ce mai stărui, și dacă se văzu înfruntat până într-atât,
iazma plesni de necaz, cum de să fie el ocărât atât de mult de o
cutră de muiere. |
| Atunci Aleodor întinse coprinsul său și peste moșia lui
Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-schiop, luă de soție
pe fata lui Verdeș împărat și se întoarse la împărăția lui. |
| Când îl văzură alde gloatele venind teafăr, alături cu o soțioară
de-i râdeu și stelele de frumoasă, îl primiră cu mare bucurie; și
urcându-se din nou în scaunul împărăției, domni și trăi în fericire,
până se istoviră. |
| Iară eu încălecai p-o șea și v-o spusei dumneavoastră așa. |
