| Cultura |
|
|
|
|
|
I.L. Caragiale O noapte furtunoasă (1879) ACTUL II
(Aceeași odaie. O lampă cu gaz arde pe masă) SCENA I
Veta, Chiriac Veta: Du-te, puiule, du-te; fii cuminte, sunt aproape de unsprezece... Cine știe? Vine fără veste! Chiriac: Aș! Mai are două ceasuri bune de alergat; nu poate veni așa degrab'. Veta: De unde știi ce se-ntâmplă? Paza bună trece primejdia rea. Chiriac: N-ai grijă, dragă, când îți spui eu că nu vine; are să meargă până la Cotroceni, ce te gândești? Nu-l știi pe el că umblă agalea?... Veta: Bine, dar aș vrea și eu să mă culc; zău, sunt obosită grozav. Știi tu că de ieri seară de când ne-am certat, până acum n-am închis ochii? Chiriac: Ei! D-apoi eu i-am închis! Veta: Tocmai d-aia; sărută-mă încă o dată și du-te și tu de te culcă. Mâine ai să ieși la ezirciț; ai uitat că trebuie să te scoli până-n ziuă? Chiriac: Bine zici! Cum să uit, se poate? Mâine trebuie să mă scol la patru ceasuri. Are să vie gornistul, să mergem să luăm doi oameni din companie, ca să ridicăm pe Tache pantofarul de la Sfântul Lefterie. Veta: Apoi mi-a spus lelița Safta, că-i bolnav de lingoare. Chiriac: Ce treabă am eu cu boala lui? Ce, eu sunt bolnav? Nu mă privește pe mine. Îl am pe listă, trebuie să se prezante la ezirciț. Veta: (tresărind, ca cum ar fi auzit ceva) Ia taci! (ascultă.) Mi s-a părut că umblă cineva pe portiță. 'Aide, Chiriac, sărută-mă și du-te. Chiriac: (o sărută) Mâine seară nu te mai duci la "Iunion"? Veta: Nu, nu mai mă duc fără tine... Dar tu... nu uiți ce mi-ai făgăduit, - n-o să mă mai necăjești niciodată? Chiriac: Niciodată. (o sărută, o strânge-n brațe și pleacă.) Bonsoar. (se mai întoarce spre a repeta jocul și iese în stânga planul din fund.) Veta: (singură, fredonează încet, coborând la masă) "Într-un moment de fericire, Stelele s-au umplut de dor Și, printr-o perlă de iubire, Mi-au revărsat raze lor." (fredonează din ce în ce mai încet.) Trebuie să fie trecute de unsprezece... Să mă culc... Ce obosită sunt! Nu mai pot... (șade lângă masă, deschide albumul și dă de portretul lui Chiriac.) Ah! Ah! Chiriac! (fredonează întâia strofă din "Portretul" de d. G. Sion.) "Când ore de-ntristare vor turbura vreodată Frumoasa-ți inimioară, tu vei portretul meu, Și crede că eu sufer cu tine deodată, Și c-amândoi atuncea compătimim mereu." (Urmează mai încet; micșorează lumina lămpii de tot și începe a se pregăti de culcare. - Ușa din fund se deschide încet în vremea asta, și se arată Rică Venturiano; odaia este foarte slab luminată de flacăra închisă a lămpii.) SCENA II
Veta și Rică Venturiano, apoi Jupân Dumitrache și Ipingescu de afară Rică: (intră, se oprește pe prag, vede pe Veta în spate, răsuflă din adânc, pune mâna la inimă și înaintează în vârful degetelor până la spatele scaunului ei; cade în genunchi și începe cu putere) Angel radios! Veta: (dă un țipăt, se scoală și fuge în partea ceailaltă a scenii făcându-și cruce și scuipându-și în sân) A! Rică: (întorcându-se în genunchi spre partea unde a fugit ea) Angel radios! Precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă, de când te-am văzut întâiași dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul rațiunii; da! Sunt nebun... Veta: Nebun! (strigând.) Săriți, Chiriac! Spiridoane! Rică: Nu striga, madam, (se târăște un pas în genunchi) fii mizericordioasă! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat. Veta: Turbat?... Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine ești, ce poftești, ce cauți pe vremea asta în casele oamenilor? Rică: (se ridică și se apropie de dânsa tăindu-i drumul) Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr și neferic, care sufere peste poate și iubește la nemurire. Veta: Ei! Ș-apoi? Ce-mi pasă mie! (după o mică reflecție.) Vai de mine! Ăsta e vun pungaș: a aflat că nu-i dumnealui acasă și umblă să ne pungășească. (tare strigând.) Chiriac! Spiridoane! Săriți! Hoții! Rică: (cu mâinile rugătoare) Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă; aibi pietate! M-ai întrebat să-ți spui cine sunt, ți-am spus. Mă întrebi să-ți spui ce caut... Ingrato! Nu mi-ai scris chiar tu însuți în original? Veta: Eu? Rică: Da! (se ridică.) Nu mi-ai scris să intru fără grijă după zece ceasuri la numărul 9, strada Catilina, când oi vedea la fereastr că se micșorează lampa? Iată-mă. M-am transportat la localitate pentru ca să-ți repet că te iubesc precum iubește sclavul lumina și orbul libertatea. Veta: Adevărat, domnule, parol că ești nebun. Visezi; ți-am scris eu dumitale vreo scrisoare? Auzi obrăznicie! Știi dumneata cu cine vorbești? Rică: Cum să nu știu? În van te aperi. Și tu mă iubești pe mine, nu mai umbla cu mofturi. Te-am văzut d-atunci seara de la "Iunion"... Veta: De la "Iunion"? (caută cu gândul.) Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că și tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simțisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, știa că mă țiu după voi; și, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paț vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ținut după voi până în această suburbie, în colțul stradei; dar când să-ți văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul niște câini. Când am aflat că șezi pe aci, te-am curtat la nemurire și m-am informat prin băiatul de la cherestegeria lui cumnatu-tău cum stai cu familia ta. Am aflat că acum ești liberă, ți-am scris prima mea epistolă într-un moment de inspirațiune, ai primit-o, mi-ai răspuns să viu, și am venit... pentru ca să-ți repet că: (cade iar în genunchi) nu, orice s-ar zice și orice s-ar face, eu voi susținea, sus și tare, că tu ești aurora, care deschide bolta înstelată într-o adorație poetică, plină de... (urmează declarația foarte iute până ce-l întrerupe Veta.) Veta: (a ascultat cu mult interes toată tirada lui Rică și-l întrerupe izbucnind de râs) Ha! Ha! Ha! Acu înțeleg eu tot! Ha! Ha! Ha! Rică: Râzi, râzi, ingrato, de amoarea mea? Veta: Da' cum, Doamne iartă-mă! Să nu râz?... Vezi bine că râz. Apoi știi dumneata cu cine vorbești?... Mă cunoști?... Știi bine cine sunt? Rică: Cum să nu știu! Tu ești angelul visurilor mele, tu ești steaua, pot pentru ca să zic chiar luceafărul, care strălucește sublim în noaptea tenebroasă a existenții mele, tu ești... Veta: (care trece la lampă, i mărește focul și se pune cu chipul în bătaia luminii) Zău? Ia uite-te bine! (râde.) Rică: (foarte încurcat, se scoală de jos și se dă înapoi împiedicându-se) Madam! Să am pardon! Scuzați! Cocoană! Considerând că... adică, vreau să zic, respectul... pardon... sub pretext că și pe motivul... scuzați... pardon... Veta: (râzând) Bine, pardonul ca pardonul, dar te rog, dacă ții la pielea dumitale, să te duci mai degrabă, să ieși curând din casa asta, că, Doamne ferește! De te-o călca aici bărbatu-meu (accentuând) mitocanul... De!... Rică: Scuzați... pardon... Veta: Apoi zău nu știu ce s-o mai alege de dumneata. Bărbatu-meu sufere grozav de gelozie și e în stare a fi capabil să te omoare. Rică: (speriat) Să mă omoare! Veta: Deja alaltăieri seara ai avut noroc de ți-a tăiat drumul câinii și nu te-a lăsat să intri în ulița noastră. Aminteri, dumnealui s-a suit repede sus, a deșteptat pe Chiriac... Rică: Chiriac! Veta: Da, tejghetarul nostru, și au ieșit amândoi, unul pe maidan și altul pe la poartă ca să te prinză în uliță. Încă Chiriac luase și levorverul; dar până să iasă ei, dumneata fugiseși... Rică: (îngrijat) Levorverul!... Madam, vă rog binevoiți a-mi da drumul d-aici de urgență... Veta: Ei! Știi că-mi place! Ce! Te țiu eu? Du-te, ușa-i deschisă; du-te repede, și bagă de seamă la poartă să nu dai piept în piept cu dumnealui, că de-acum încolo trebuie să se întoarcă acasă. Apucă pe maidan și ieși devale spre Antim. Bagă de seamă să nu te întâlnești cu bărbatu-meu, că te cunoaște, și cum te-o vedea, zău! Te umflă. Rică: Mă umflă!... (vrea să plece, apoi stă și se întoarce.) Cocoană, ești o damă venerabilă; profit de ocaziune, spre a vă ruga (cu multă volubilitate) să primiți asigurarea înaltei stime și profundului respect, cu care am onoare a fi al domniei-voastre prea supus și prea plecat, Rică Venturiano, arhivar la judecătoria de pace circumscripția de galben, poet liric, colaboratore la ziarul "Vocea Patriotului Național", publicit și studinte în drept... Veta: În drept, în strâmb, ce-mi pasă mie! Du-te odată, ori ți s-a făcut pesemne de vun conflict... Rică: Nu, madam, nu; eu sunt june cu educație, nu voi să paț nici un conflict! Veta: Apoi, atunci du-te! Ce mai stai? Rică: Mă duc; scuzați, pardon, bonsoar! Veta: 'Aide! (vrea să-l conducă până la ușă; când vrea să deschiză ușa ca să-i dea drumul, s-aude glasul lui jupân Dumitrache în curte. - Rică și Veta coboară înspăimântați.) Jupân Dumitrache: (afară în curte) Îți spui că i-am văzut eu capul pe fereastră. E aici în casă. Chiriac! Spiridoane! Veta: (îngrozită) Muziu! Domnule! M-ai nenorocit, și dumitale atâta ți-a fost! Fugi, fugi, că te omoară! Rică: Aoleo! (se repede să fugă pe ușă.) Veta: (oprindu-l) Nu p-acolo! Jupân Dumitrache: (d-afară) Dacă nu i-o ajunge ce i-oi da eu moftangiului, să-mi tai mie favuridele! Ipingescu: (tot d-afară) Rezon! (se aud pași repezi suind scările.) Rică: (desperat) Madam, cocoană! Ai mizericordie de un june român în primăvara existenții sale! De-abia douăzeci și cince de roze și jumătate înnumăr, douăzeci și șase le împlinesc tocmai la sfântul Andrei... Scapă-mă! Veta: Da... dar pe unde? A! Pe fereastra asta; ieși curând, treci binișor pe schele la stânga, lasă-te pe scară în capătul binalii; jos e o portiță scurtă, care dă în maidan... Fugi iute!... Rică: (iese pe fereastră, se lovește cu capul de zid și-și turtește pălăria) Pardon!... Scuzați!... Bonsoar! (dispare pe fereastră, pașii se apropie.) SCENA III
Veta singură, apoi Dumitrache și Ipingescu Veta: A scăpat sărmanul... Ce comedie! Doamne sfinte! Dacă-l prindea Chiriac, îl omora. Vezi dumneata cine mi-a fost soră-mea Zița! D-aia se ținea dumneaei de capul meu să tot batem grădinile; era amorezată. Și eu, proastă, să nu știu nimic, și să-mi fac zile amare cu Chiriac din pricina lui musiu ăsta... Bine că a scăpat, vai de el; acum trebuie să-i sfârâie călcâiele pe maidanul lui Bursuc. (coboară la masă și se face că lucrează. Ușa din fund se deschide de perete și intră furioși jupân Dumitrache și Ipingescu cu săbiile scoase.) Jupân Dumitrache: (înaintează strajnic) Cocoană! Cine a fost acum aici? (Ipingescu caută cu ochii în toate părțile, se uită pe sub pat, pe sub masă, peste tot.) Veta: Cine să fie? Jupân Dumitrache: (fierbând) Cine să fie?... Știu eu cine să fie? Dacă aș ști, nu te-aș întreba. Ipingescu: Rezon! (caută mereu.) Veta: Ei! Știi că ești nu știu cum! Ce vii așa turbat? Uite, cu sabia scoasă, ca la bătălie. Jupân Dumitrache: Nu râde, cocoană, după ce că paț un afront tocmai la ce-am ținut eu, nu râde; du-te dincolo, cocoană!... De ce nu te-ai culcat pân-acum? Veta: Zău, că nu ești în toată firea! Auzi că de ce nu m-am culcat; pentru că nu mi-a fost somn. Ce! Vrei să mă culc și să-mi las lucru? Mâine e sărbătoare, trebuie să mă gătesc să merg la biserică. Ipingescu: Rezon! Jupân Dumitrache: Cocoană, du-te dincolo, aci avem treabă; du-te curând. (umblă agitat, strigând.) Spiridoane! Spiridoane! Chiriac! Spiridoane! Chiriac! (către Veta.) Rău ai făcut, cocoană! Veta: Ce rău? Ce visezi? Ce-am făcut? Jupân Dumitrache: Știi dumneata bine! Dumneata să tragi păcatul de ce s-o întâmpla (sinistru), că are să se întâmple lucru mare, cocoană, măcar să știu de bine că merg la cremenal! Veta: Ești nebun! (aparte.) Acu nu mai mi-e frică. Jupân Dumitrache: (strajnic la culme) Du-te, cocoană, și nu râde. Veta: Iaca, mă duc. (iese răzând în stânga planul întâi.) SCENA IV
Jupân Dumitrache, Nae Ipingescu, apoi Spiridon Jupân Dumitrache: Știi (se îneacă de emoție), mă stăpânesc, adică-i vorbesc cu perdea, nu voi să-i isplic lucru formal, ca să n-o rușinez. Ipingescu: Rezon! Jupân Dumitrache: Știi cum e dânsa... Ipingescu: Coana Veta? Rușinoasă,... mie-mi spui? Jupân Dumitrache: (plimbându-se agitat) Adică chiar în casa mea să nu pot eu pune mâna pe bagabontul? Că n-a avut pe unde ieși; altă scară nu mai are casa. (strigă.) Spiridoane! Chiriac! Chiriac! Spiridoane! Spiridon: (vinde din dreapta, cu părul vâlvoi, sculat zăpăcit din somn) Ce-i porunca, jupâne? Jupân Dumitrache: Porunca? Vino să-ți dau poruncă. (îl ia de păr.) Ipingescu: Hahahaha! Dă-l, dă-l cățeaua! Jupân Dumitrache: Apoi parcă ne-a fost vorba, musiu Spiridoane băiete, să nu te mai găsesc dormind când mă-ntorc acasă! Na poruncă! Na poruncă! Mai na poruncă! Să-ți mai treacă de piroteală! Spiridon: (plângând) Auliu, jupâne, auliu! Ce ți-am făcut eu, jupâne, dacă am dormit? Ipingescu: (strajnic cătră Spiridon) Pentru ce nu ești prezent la apelul nominal?... Spiridon: Auliu! (se jelește.) Jupân Dumitrache: Taci! Unde-i Chiriac? Spiridon: (fugind într-un colț) Nu știu... Jupân Dumitrache: (se repede la el; Spiridon fuge) Da' să mănânci și să dormi știi? Spiridon: Doarmne în odaia dumnealui, jupâne. Jupân Dumitrache: Doarme? Toți dormiți, dormirea-ți somnul ăl lung! Pâinea știți să mi-o mâncați. Cheamă pe Chiriac degrabă... mergi! Ipingescu: (cătră Spiridon, bătându-i din picior) Urgent! (Spiridon iese degrab' în stânga.) Jupân Dumitrache: Chiriac! Chiriac!... Eu arz în foc și toți trag la aghioase! Eu arz de onoarea mea de familist și lor de somn le arde... Chiriac! SCENA V
Aceiași - Chiriac, apoi Spiridon Chiriac: (Ștergându-se la ochi, în costum de noapte, vine moale de somn, din stânga) Ce-i jupâne? Ce s-a aprins? Arde? Unde arde? Jupân Dumitrache: (luându-l de mână și aducându-l în fața scenii) Chiriac! (scurt.) M-am nenorocit! Chiriac: Pentru ce? Jupân Dumitrache: S-a dus ambițul! Chiriac: Cum? Jupân Dumitrache: Tocmai la ce am ținut... Chiriac: Ce? Jupân Dumitrache: Mi s-a necinstit onoarea de familist! Chiriac: Aș! nu se poate; ți s-a părut! Jupân Dumitrache: Am văzut cu ochii. Chiriac: Aș! Așa m-ai speriat și alaltăieri seara; așa ți se năzare dumitale. Jupân Dumitrache: Chiriac, întreabă și pe nenea Nae! Ipingescu: (grav) Aprob pozitiv. Chiriac: (dezmeticit) Cum? Când? Unde? Cine? Jupân Dumitrache: Bagabontul! Chiriac: Ei? Jupân Dumitrache: Mațe-fripte, Chiriac puiule, l-am văzut din uliță pe fereastră aici în casă... cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap. Ipingescu: Idem. (Spiridon intră din dreapta.) Chiriac: Aici în casă? Nu mă băga-n păcate, jupâne! Spiridon: (aparte) Cu ochelari? Cu giuben? E persoana cocoanii Ziții. (iese pe furiș prin fund.) Jupân Dumitrache: L-am văzut cu ochii mei, și nu se poate să fi ieșit d-aici, că n-avea pe unde! Pe scară m-am suit eu cu nenea Nae, trebuia să dau piept în piept cu el. Trebuie să fie aici în casă ascuns. - Trebuie să-l găsim. (iese în dreapta.) Chiriac: (bătându-se-n piept) Las' pe mine, jupâne. Ipingescu: (care se află la fereastra din stânga) Să am pardon: fereastra asta dă pe schele, schelele merg până-n capătul binalii. (Jupân Dumitrache reintră și iese căutând în stânga.) Chiriac: Da. Ipingescu: Ei! Acolo nu-i scară? Dacă o fi ieșit pe aici pe fereastră, s-a dus, a scăpat pe maidanul lui Bursuc. Chiriac: Nu se poate să fi găsit scara. Schelele se-nfundă în podul grajdului; podul nu-i podit până acuma, e gratie numa, și scara este în partea ailaltă, în dosul binalii. Jupân Dumitrache: (reintră în stânga desperat) Mi s-a dus ambițul, nu mai voi să știu de nimic! Mi s-a necinstit onoarea de familist, acum nu mai îmi pasă măcar să intru și-n cremenal! (căutând cu ochii, găsește bastonul lui Rică uitat pe scânduri lângă scaunul unde acesta a căzut în genunchi la intrare. - Chiriac și Ipingescu caută și ei în toate părțile.) Chiriac! Chiriac! puiule, uite! (arată bastonul.) Mai zi că mi s-a părut. SCENA VI
Aceiași - Veta din stânga Veta: Ce e, frate, ce e? Chiriac: (cu putere cătră ea) Nu scapă el, cocoană, nici mort din gheara mea! Jupân Dumitrache: (asemenea) Da, cocoană, nici mort. Ipingescu: (asemenea) Absolut! Chiriac: 'Aide, jupâne, 'aide, nene Nae! (vrea să se repează peste fereastră cu pușca-n mână.) Veta: (aleargă și se pune în dreptul ferestrii) Sunteți nebuni? Vreți să se rupă schelele cu voi? Chiriac, nu știi că schelele sunt părăsite de trei săptămâni? Vrei să te prăpădești? Chiriac: Lasă-ne cocoană! (vrea s-o dea în lături, ea nu se lasă.) Jupân Dumitrache: (asemenea) Lasă-ne cocoană! Ipingescu: (asemenea) Pardon! Veta: (lui Chiriac) Iar te iei după vreo bănuială de-a dumnealui, iar? Ai uitat ce... Jupân Dumitrache: Da, bănuială... cu ochilari la nas și cu giobenu-n cap! Chiriac: (se luptă cu Veta) Lasă-mă, cocoană! (scapă din mâinile ei și iese pe fereastră.) Veta: (șovăie și cade pe scaun) Chiriac! Jupân Dumitrache: Înainte, Chiriac! Înainte, nene Nae! (iese pe fereastră, Nae Ipingescu îl urmează.) Veta: (sculându-se șovăind, scoate capul pe fereastră) Chiriac! Chiriac! Binișor! Să nu cazi! SCENA VII
Veta, Zița Zița: (intră prin fund repede) Ce e, țațo? Ce s-a întâmplat? Mi-a spus Spiridon... Veta: (sculându-se repede de pe scaun) Zițo, Zițo, tu mi le faci toate, tu m-au dus la "Iunion", tu ai dat nas amploiatului să se ție după nooi, de mi-am găsit beleaua cu Chiriac... Zița: Cu Chiriac? Veta: (dregând-o) Cu dumnealui, cu Chiriac, cu toți; l-ai chemat să vie, și în loc să vie la tine a venit aici. Zița: Și?... Veta: Și tocmai când să-i dau drumul înapoi pe ușe, iacătă-i dumnealui cu Nae ipistatul se suia pe scară strigând ca niște turbați... Zița: Și pe urmă? Veta: L-am făcut scăpat pe fereastră, i-am dat drumul pe schelă, ca să iasă pe la spatele binalii, pe portița dinspre maidan. Zița: (cu spaimă) Pe portița dinspre maidan! Veta: Da, pentru că pe scara a mare s-ar fi întâlnit piept în piept cu dumnealui. Zița: (zdrobită) Țațo! Per l'amour di Dieu! Portița dinspre maidan e încuiată; adineori am vrust să viu eu p-acolo, ca să nu mai ocolesc, și a trebuit să mă întorc iar pe uliță ca să intru în curte. Veta: Încuiată? Și ulucile sunt de doi stânjeni! Atunci persoana în chestie n-a putut fugi! Zițo, Zițo! E primejdie! dumnealui e grozav, Chiriac e nebun! Zița: Vai de mine! Monșerul meu! Mi-l omoară! Veta: Chiriac a luat pușca cu spangă și dumnealui a scos sabia... Zița: Nu mai spune țațo, că mor! (se aude o dărâmare de scânduri.) Veta: Taci! (ascultă amândouă.) Jupân Dumitrache: (de afară) Ațin'te, Chiriac! Ipingescu: (de afară) Stai! În numele Costituțiunii! Veta: (îngrozită) L-a prins! Zița: (asemenea) Ah! Mor! Veta: Sunt în curte, 'aide să mergem degrabă. Tu ai făcut încurcătura, tu s-o descurci! 'Aide repede de scapă omul din primejdie. Zița: 'Aide! (Amândouă pornesc să iasă prin fund; când ele vor să pășească pragul, s-aude alt zgomot afară și strigăte.) Glasul lui Jupân Dumitrache: Nu le lăsa, Chiriac! (zgomot, strigăte și o detunătură de pușcă.) Veta: Chiriac! Zița: Monșerul meu! (ies amândouă desperate.) SCENA VIII
Rică Venturiano, apoi Spiridon Rică: (Coboară încet pe fereastră pe unde a ieșit; este prăfuit de var, ciment și cărămidă; părul îi este în neorânduială; pălăria ruptă; e galben și tras la față; tremură și i se încurcă limba la vorbă; i se nălucește a spaimă din când în când și îl apucă slăbiciune la încheieturi.) Am scăpat până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă și de acu încolo: sunt încă june! Geniu bun al venitorului României, protege-mă; și eu sunt român! (răsuflă din greu și își apasă palpitațiile.) O ce noapte furtunoasă! Oribilă tragedie! (i se pare că aude ceva și tresare.) Ce de peripețiuni!... Ies pe fereastră și pornesc pe dibuite pe schele! Mă țiu binișor de zid și ajung în capătul binalii... Destinul mă persecută implacabil... Schelele se-nfundă; nici o scară... Cocoana perfidă mă indusese în eroare... Vreau să mă-ntorc și d-odată auz pe inimici venind în fața mea pe schele. O iau înapoi fără să știu unde merg; mă împiedic de un butoi cu țiment... O inspirațiune,... - eu ca poet am totdeauna inspirațiuni! - m-ascunz în butoi! Pașii inimicilor s-apropie în fuga mare, mulți inși trec iute pe lângă butoiul meu înjurându-mă; eu, ca june cu educațiune, mă fac că n-auz... Toți se depărtează... Auz un zgomot, strigăte, țipete de femei, în fine o împușcătură. Zgomotul apoi cu încetul se stinge, totul rămâne într-un silențiu lugubru, numai din depărtare se aude orologiul de la Stabiliment bătând unsprezece și douăzeci... oră fatală pentru mine! - Ies binișor din butoiul meu, mă târăsc de-a bușele pe schele și mă pomenesc înapoi aci... Ce să fac? Pe unde să ies? Îmi trebuie o inspirațiune ingenioasă... (pune mâna la frunte și caută în gând.) Da, am găsit-o! Să ies pe ușe. (merge repede în vârful degetelor la ușa din fund, o deschide; afară, în sală, e beznă.) Obscuritate absolută! (merge la fereastră.) A! Auz pași; vine cineva pe schele. (se repede la ușa din dreapta, a odăii lui Spiridon.) P-aici! (Spiridon intră în același moment repede, și se lovesc amândoi în piept.) Ah! Cum m-ai speriat! (îi vine rău.) Spiridon: Domnule, musiu, tot aici ești? E foc mare, trebuie să fugi! Dacă o pune mâna pe dumneata, te omoară... Rică: Mă omoară?... Scapă-mă, băiete, scoate-mă de aici... Pe unde să ies? (pornind spre ușa din dreapta, pe unde a intrat Spiridon.) Pe aici... Spiridon: Nu se poate. (îi taie drumul.) Odaia d-acolo răspunde toto pe scara a mare; vrei să te-ntâlnești cu ei piept în piept? Rică: Nu, nu voi; dar atunci ce-i de făcut! Existența mi-este periclitată. Voi să scap. Scapă-mă: îți dau bacșiș trei sferturi de rublă. Spiridon: Trei sferturi de rublă: șase pachete de tutun! Te scap. Rică: Cum? Pe unde? Spune-mi iute, că mi-e degrabă, îmi vine stenahorie. Spiridon: Dumneata stăi aici. Eu mă duc colea în odăiță (la dreapta), deschiz ușa care dă în scară, cum i-oi vedea că se urcă sus, te chem în odaie, închidem ușa de la mijloc, și când or intra cu toții aici, îți dau drumul pe dincolo pe scară, te cobori și ieși repede pe poartă... Lasă că te scap, n-ai grijă. Rică: Da, du-te degrabă! Spiridon: (cu șiretenie) Apoi, nu-mi dai? Rică: Ce? Spiridon: Ce mi-ai făgăduit. Rică: Ba da, îți dau. (se caută în toate buzunarele și completează suma din mărunțele; Spiridon o socotește cu scumpătate.) Băiete, (solemn) tânărule! Știi tu în ce pozițiune mă găsesc? Știi tu ce pericol mă amenință? Spiridon: Ba bine că nu! Dacă n-oi ști eu păpara lui jupânul!... Hehei! Lasă; dacă n-ăi putea scăpa... Rică: 'Ai? (șovăie.) Spiridon: Ai să vezi și dumneata al dracului ce e... De ce-i zice lui "Titircă Inimă-Rea"? Rică: Nu, nu voi să văz, scapă-mă. Spiridon: (cam rece) Ei! Lasă, dacă oi putea, te scap eu, firește. Rică: A! (șovăie.) Auz zgomot pe scară; se suie... (șovăie.) Aleargă; scapă-mă! (Spiridon iese încet în dreapta, numărând gologanii; Rică îl zorește de la spate.) SCENA IX
Rică, Dumitrache, Chiriac, Ipingescu, Zița și apoi Veta Rică: (o clipă singur; joc de scenă mută; deodată se aud în odaia din dreapta palme, și Spiridon țipând) A! (pași pe scară; Rică se repede la ușa din dreapta.) Jupân Dumitrache: (întâmpinându-l cu sabia scoasă) Stăi! Rică: (dându-se înapoi) Sunt mort, sfinte Andrei! (se repede la fereastra schelelor în stânga.) Chiriac: (întâmpinându-l, sare pe fereastră în scenă, cu pușca cu baionetă în mână, ca de asalt) Stăi! Rică: (dându-se înapoi șovăind) Geniu bun al venitorului României! (se repede la ușa din fund.) Ipingescu: (întâmpinându-l cu sabia scoasă) Stăi! (recunoscând pe Rică, îi cade sabia din mână.) Nu mă nebuni, onorabile! Dumneata ești? Rică: (tremurând grozav) Eu! (Zița intră prin fund.) Jupân Dumitrache: Ce poftești, mă musiu? (se repede să-l umfle. ZIța i sare-n piept și-l oprește.) Chiriac: (trântește pușca și scuipă în palme) Lasă-mi-l mie, jupâne! (se repede și el să-l umfle.) Ipingescu: (sărind și oprind în piept pe Chiriac) Nu da, onorabile!... îl cunosc eu. Chiriac: (lui Ipingescu) Dă-te la o parte! Zița: (lui Jupân Dumitrache) Nene Dumitrache, nu-mi asasina viitorul! (se luptă cu el.) Jupân Dumitrache: Lasă-l să-l întreb numai: ce poftești, mă musiu? Chiriac: Lasă-mă, nene Nae, să-l învăț eu pe mațe-fripte să mai umble după nevestele negustorilor! Ipingescu: (strigând tare ca să acopere toate strigătele) Stați! Stați! Că e-ncurcătură! Pe dumnealui îl cunosc eu! Dumnealui nu-i d-ei de care credeți dumneavoastră; e cetățean onorabil. Chiriac: Da' de onorabil n-are-ncotro! (vrea să se repează.) Ipingescu: (oprindu-l) E d-ai noștri, e patriot! Jupân Dumitrache: Dacă-i patriot, de ce umbră să-mi strice casa? De ce mă atacă la onoarea de familist? (vrea să se repează; Veta intră prin fund.) Zița: Nene! Nene! Iartă-mă! Nu e ce crezi dumneata. Jupân Dumitrache: Dar ce e? Chiriac: Ce e? Veta: (trecând lângă Chiriac și luându-l la o parte necăjită) Ce e, ce e! Oameni în toată firea și nu-nțelegeți ce e! Umblați ca nebunii! (șoptindu-i repede.) Iaca ce e! Tânărul umbă după Zița, s-a amorezat cu ea de la "Iunion", știi din seara când s-a luat după noi, și-a trimes unul la altul bilete de amor, și-n loc să meargă la ea acasă, a greșit ș-a venit aici. Nu ți-am spus eu că e tot o bănuială proastă de-a dumnealui. Mă faci să intru în alte alea cu nebuniile tale. Iaca ce e; ai văzut? (în timpul acesta Jupân Dumitrache, cam încurcat de potolirea lui Chiriac, vrea să asculte și el explicația.) Chiriac: (domirindu-se) A! Jupân Dumitrache: (trecând lângă Veta) Ei! Ce e! (În timpul acesta, scenă mută între Ipingescu, Rică și Zița mai în fund.) Veta: (cătră Chiriac) Spune-i ce e. (trece în fund.) Chiriac: (luând la o parte pe Jupân Dumitrache și șoptindu-i) Ce e, ce e! Oameni în toată firea și nu înțelegem! Umblăm ca nebunii! Iaca ce e! Tânărul umblă după Zița; s-a amorezat cu ea de la "Iunion", știi, din seara aia când s-a luat după dumneavoastră, și-a trimes unul la altul bilete de amor, și în loc să meargă la ea acasă, a greșit ș-a venit aici. Nu ți-am spus eu, jupâne, că așa îți cășunează dumitale! M-ai făcut să alerg ca nebunii, să-mi rup gâtul! Doamne ferește! Dacă făceam și moarte de om? Iacă ce e; ai văzut? Jupân Dumitrache: (înseninat și domirit) A! (căutând la Zița cu coada ochiului.) Ei! Bată-te, Zițo, să te bată! (Chiriac trece lângă Ipingescu.) Zița: (plecând ochii cu nevinovăție) Nene! Jupân Dumitrache: (cu părinție) Ei! Nu te rușina! Ale tinereții valuri! (cătră public.) Fată romanțioasă! D-aia dumneaei: "'Ai, nene, la "Iunion", parol! Să mă-ngropi!" (În timpul acesta, cei ce n-au vorbit sunt grupați în fund; Rică încă nu-și poate veni bine în fire.) Ipingescu: (înaintând lângă Jupân Dumitrache) Onorabile! (cu ifos.) Știi cine-i tânărul ăsta? (arată pe Rică.) Jupân Dumitrache: Cine? Ipingescu: Ăsta e ăl care scrie la "Vocea Patriotului Național". Jupân Dumitrache: Nu mă nebuni! Ipingescu: Parol. Jupân Dumitrache: Ei, fugi că mor! Ipingescu: D-apoi ce crezi! Chiar el însuși în persoană: e băiat bun, d-ai noștri, din popor. El combate în articolul ăl de astă-seară, știi cu "sufragiul". Jupân Dumitrache: (încântat) Ei bravos! (încet.) Apoi de! Să facem cunoștință. Cum e amorezat cu Zița, mai știi? De unde a fost să iasă norocul fetii! Ipingescu: Rezon! Aia ziceam și eu. (cătră Rică.) Onorabile domn, permite-mi pentru ca să-ți prezant pe cetățeanul Dumitrache Titircă, comersant, apropitar și căpitan în gvarda civică. (cu importanță.) E d-ai noștri. (grupul din fund înaintează.) Rică: Sunt încântat. (se confundă în complimente.) Mersi de cunoștință. Ipingescu: Dumnealui este cetățeanul Rică Venturiano, amploiat judiciar, student la Academie - învață legile, - și redactor la "Vocea Patriotului Național"... (cu putere.) E d-ai noștri... ce să mai stăm să mai vorbim... îl știi... (amândoi recomandații se complimentează și-și dau mâna.) Jupân Dumitrache: (cu respect amestecat cu sfială) Da, tocmai astă-seară citeam cu nenea Nae, în gazeta dumneavoastră, cum scriți despre ciocoi că mănâncă sudoarea poporului suveran. Ei, bravos! Îmi place! Bine combateți reacțiunea, nu pot să zic, știi colea, verde, românește. Să vă ajute Dumnezeu ca să scăpați poporul de ciocoi! Rică: (prinzând limbă, după ce a zâmbit cu multă satisfacție de vorbele lui Jupân Dumitrache) Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei! Noi n-avem altă credință, altă speranță, decât poporul. (Jupân Dumitrache ascultă uimit.) Noi n-avem altă politică decât suveranitatea poporului; de aceea în lupta noastră politică, am spus-o și o mai spunem și o repetăm necontenit tuturor cetățenilor: "Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!" Jupân Dumitrache: Bravos! Să trăiești! (bate-n palme, încet către Ipingescu.) Vorbește abitir, domnule. Ăsta e bun de dipotat. Ipingescu: Hei! Lasă-l că ajunge el și dipotat curând-curând... (În timpul acesta Rică a venit lângă Zița.) Jupân Dumitrache: Cum combate el, poate să ajungă și ministru. (tare cătră Rică, care stă tot în grup.) Mă rog, onorabile, eu îmi cer iertare, știți că poate, adineaori, cum țiu eu la... poate, v-am adus un afront; dar e și vina dumneavoastră; nu știam că veniserăți pentru Zița... Rică: Mă rog, pardon, vina nu este nici a mea, nici a dumitale, nici a madam Ziții: este a tăbliții de la poartă... Dumneaei îmi scrisese că șade la numărul 9... am văzut la poartă numărul 9 și am intrat. (vorbește încet cu Zița, Veta și Chiriac.) Jupân Dumitrache: (către Ipingescu) Așa e; asta meșterul Dincă binagiul mi-a făcut-o; a tencuit zidul de la poartă și mi-a bătut numărul 6 d-a-ndoaselea; să-l pui mâine să mi-l întoarcă la loc, să nu mi se mai întâmple vreun conflict. Chiriac: (care s-a găsit în fund cu Veta, Zița și Rică) Lasă ce-i spui eu și cu cocoana, dacă vă e rușine. (coboară cu Veta; Rică și Zița se țin în fund.) Jupâne. Veta: Frate. Jupân Dumitrache: Ce-i, Chiriac, puiule? Ce-i Veto? Veta: Avem să te rugăm ceva. Chiriac: Da'... să nu ne tratezi cu refuz. Jupân Dumitrache: Orice; mă știi cum țiu la nevastă și la tine. Veta: Uite ce e: musiu Rică și cu Zița compătimesc împreună. Jupân Dumitrache: (încântat) Ei! Așa e, ale tinereții valuri! Chiriac: Și le e rușine să-ți spuie că ar vrea să... Jupân Dumitrache: Să... ce? Chiriac: Ei! Nu știi dumneata? Să puie pirostriile!... Vrei și Dumneata? Jupân Dumitrache: (răpit) Dacă dumnealui cabulipsește să ne onoreze cu atâta cinste... de! Zestrea nu-i așa mare, și dumnealui e... știi, ceva mai sus... noi suntem negustori. Rică: (coborând) Cetățene, suntem sub regimul libertății, egalității și fraternității: unul nu poate fi mai sus decât altul, nu permite Constituția. Ipingescu: Rezon! Jupân Dumitrache: (lui Ipingescu) Bine vorbește, domnule, bravos! Rică: Eu, dacă compătimește și madam Zița la suferința mea... Jupân Dumitrache: Mai e vorbă! Cum să nu compătimească? Zițo, nene, ia vino-ncoa. (Zița vine rușinoasă.) Ei! Nu-ți mai fie rușine: ale tinereții valuri... Vrei? Zița: Eu fac ce vrei dumneata; îmi ești ca și un frate mai mare. Jupân Dumitrache: Ei! Să vă fie de bine, și ceasul ăl bun să-l dea Pronia. (încet Ziții.) Să-ți cinstești bărbatul: ăsta e om, nu glumă; ți-ai găsit norocul. Zița: Mersi, nene. (trece în fund.) Jupân Dumitrache: Pentru puțin. (lui Rică.) Ei acum, cumnate, ia să vorbim o vorbă colea între bărbați, cocoanele să nu asculte; știin dumneata, nene Nae, cum sunt cocoanele... Ipingescu: Rușinoase... mie-mi spui? Jupân Dumitrache: (lui Rică care a venit lângă ei) Toate ca toate, dar la onoarea de familist să ții. Rică: Da, familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare; familia este baza societății. Jupân Dumitrache: Așa e, bravos! (lui Ipingescu.) Toate le știe, îmi place... Ipingescu: Apoi dacă-i jurnalist... Veta: (din fund către Jupân Dumitrache) Ei! Toate bune, frățico, dar noi nu dormim în noaptea asta? Chiriac are să se scoale mâine până-n ziuă la ezirciț. Jupân Dumitrache: Mai e vorbă, soro, cum să nu? (Toți se dispun a se retrage; Rică e cu Zița, Chiriac cu Veta, Jupân Dumitrache suie cu Ipingescu.) Ipingescu: (lui Jupân Dumitrache) Onorabile, îndatorează-mă cu o țigară de tutun. Jupân Dumitrache: Și cu două, nene Nae. (bagă mâna să scoață tabachera și se oprește încruntat cu mâna în buzunar. Nene Nae! Chiriac! Chiriac: (coborând lângă Jupân Dumitrache) Ce-i, jupâne? Jupân Dumitrache: (luând pe Chiriac și pe Ipingescu de mână și aducându-i dramatic în fața scenii) Toate le-am lămurit; bine, de cumnatul Rică nu mai am ce să zic; dar să vă arăt ce am găsit pe pernele patului dumneaei,... că uitasem;... îmi vine să intru la bănuieli rele. Chiriac: (înfiorat) Ce-ai găsit, jupâne? Jupân Dumitrache: Uite. (scoate din buzunar o legătură de gât.) Ipingescu: Frumoasă legătură, de șic! Chiriac: Aș! Ado-ncoa, jupâne; asta-i legătura mea, n-o știi dumneata? Jupân Dumitrache: (lămurit) Ei, bată-te să te bată! De ce nu spui așa, frate? (lui Ipingescu, cu filozofie.) Ei! Vezi?... Uite așa se orbește omul la necaz! Ipingescu: Rezon! (Pornesc cu toții veseli spre fund.) (Cortina) 
|
|
 |
