Poezii

Ion Minulescu Romanța zilelor de ieri Taci, Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!... Taci, Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate În aplauzele mute ale-ntâielor dureri! Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul, Treci tăcut ca cel ce-și pune mâinile-n cruciș pe piept, Și să nu mă chemi pe nume - Să-mi deștepți din piatră chipul Sfinxului, Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deștept... Ocolește-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis - Nu de oameni, Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinți - Și pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris De nebunul din cetatea plină numai de cumunți!... Ocolește-mă cu groază... Dar oprește-te deoparte, Să mă poți privi de-a-ntregul Și să-mi spui ce vezi... Eu sunt Stropul vinului ce scade prin paharele deșarte Și romanța nesfârșită, căci arcușele s-au frânt!