Poezii

Ana Blandiana Tu ești somnul Întotdeauna toți m-au iubit, Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare. Am trecut printre oameni Mereu acoperită de dragoste, Cum trec prin iarnă Acoperită mereu de ninsoare. Legea talionului e fără milă. Iubirea cere iubire Cum sângele cere sânge, Când ninge Și lascive, amenințătoare, Funii lungi de argint Scămoșat mă încing, Ninsoarea îmi cere și mie să ning. Dar eu trec prin zăpadă dormind, Tu ești semnul din care Nu vreau să mai ies, Rar câte-o privire mai mare Distrată, uitucă visez, Neaua moale îngheață pe mine, Mă strânge, Mi-e cald în somn și bine Și știu că o să mor, Aș fi iertată Dacă m-aș trezi din tine, Dar nu-mi doresc decât, De sub pleoapele închise izvorât, Fâlfâitul acesta ușor. Trec dincolo cuprinsă de zăpadă, Spre inima celui din urmă labirint, Unde m-așteaptă-o dreaptă judecată Care-o să mă găsească vinovată Poate Și-o să mă pedepsească pentru toate Iubirile pe care le-am netrăit dormind.