Poezii

George Coşbuc Trei, Doamne, şi toţi trei! Avea şi dânsul trei feciori, Şi i-au plecat toţi trei deodată La tabără, sărmanul tată! Ce griji pe dânsul, ce fiori, Când se gândea că-i greu războiul, N-ai timp să simţi că mori. Şi luni trecut-au după luni - Şi-a fost de veste lumea plină, Că steagul turcului se-nchină; Şi mândrii codrului păuni, Românii-au isprăvit războiul, Că s-au bătut nebuni. Scria-n gazetă că s-a dat Poruncă să se-ntoarcă-n ţară Toţi cei plecaţi de astă-vară - Şi rând pe rând veneau în sat Şi ieri şi astăzi câte unul Din cei care-au plecat. Şi-ai lui întârziau! Plângând De drag că are să-i revadă, Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă Cu ochii zarea măsurând, Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme Gemea, bătut d-un gând. Nădejdea caldă-n el slăbea, Pe cât creştea de rece gândul. El a-ntrebat pe toţi d-a rândul, Dar nimeni ştire nu-i ştia. El pleacă-n urmă la cazarmă Să afle ce dorea. Căprarul vechi îi iese-n prag. - "Ce-mi face Radu?î el întreabă, De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. - "E mort! El a căzut la Plevna În cel dintâi şirag! O, bietul om! De mult simţea Că Radu-i dus de pe-astă lume, Dar astăzi, când ştia anume, El sta năuc şi nu credea. Să-i moară Radu! Acest lucru El nu-l înţelegea. Blăstem pe tine, braţ duşman! - "Dar George-al nostru cum o duce? - "Sub glie, taică, şi sub cruce, Lovit în piept d-un iatagan! - "Dar bietul Mircea?î - "Mort şi Mircea Prin văi pe la Smârdan. El n-a mai zis nici un cuvânt; Cu fruntea-n piept, ca o statuie, Ca un Cristos bătut în cuie, Ţinea privirile-n pământ, Părea că vede dinainte-i Trei morţi într-un mormânt. Cu pasul slab, cu ochii beţi El a plecat, gemând p-afară, Şi-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieţi, Şi se proptea de slab, sărmanul, Cu mâna de păreţi. Nu se simţea de-i mort ori treaz, N-avea puteri să se simţească; El trebuia să s-odihnească - Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz S-a pus, înmormântând în palme-i Slăbitul său obraz. Şi-a stat aşa, pierdut şi dus. Era-n amiazi şi-n miez de vară Şi soarele-a scăzut spre seară, Şi-n urmă soarele-a apus, Iar bietul om sta tot acolo Ca mort, precum s-a pus. Treceau bărbaţi, treceau femei, Şi uruiau trăsuri pe stradă, Soldaţi treceau făcând paradă, - Şi-atunci, deştept, privi la ei Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple: "Trei, Doamne, şi toţi trei!