Poezii

Ana Blandiana Torquato tasso Veni din întuneric spre mine el, poetul, Poetul de spaimă ratat. Era foarte frumos. Ca la razele röntgen I se vedea în trup poezia. Poezia nescrisă de frică. "Sunt nebun" - a rostit. De altfel ştiam Lucrul acesta din prefeţele cărţilor, Dar el îşi purta nebunia ca pe-o parolă De intrare în noi, ca şi cum ar fi spus: "Mă răscumpăr astfel De lipsa-adevărului din poemele mele. E preţul imens. Vin spre tine. Primeşte-mă!" Dar eu am răspuns: Pleacă de-aici! "Scriam la lumina de autodafeuri - îmi spuse - Simţindu-mi pe trup Cămaşa păroasă care se-aprinde uşor. Odaia mea avea ochi de călugări ferestre Şi-n loc de uşi, lipite una de alta, urechile lor Şi şoarecii ieşind din borte erau călugări, Şi noaptea păsări uriaşe-n sutane-mi cântau. Tu trebuie să înţelegi..." Şi cu degetu-ntins Îmi arată în trupul meu poezia, Poezia nescrisă... Dar eu am ţipat: Pleacă de-aici!