Poezii

Ana Blandiana Suficientă mie Suficientă mie nu mi-am fost niciodată, Atârnând mereu ca un fruct de o creangă în vânt, Ca de un arc încordat, o săgeată, Ca de propria sa etimologie, un cuvânt. Ce-am însemnat înainte de-a fi fost pe pământ, Ce sens visat de demult devenit speranță uitată Mă străbate sărind peste rând Și făcându-și din mine dovadă Și verigă a unui mister amânat Ca să continue diferit însă viu, Plătind cu dobândă același păcat Pe care ți-l las moștenire târziu, Ca să-l înțelegi și să-l porți mai bogat, Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu...