Poezii

Ana Blandiana Suficientă mie Suficientă mie nu mi-am fost niciodată, Atârnând mereu ca un fruct de o creangă în vânt, Ca de un arc încordat, o săgeată, Ca de propria sa etimologie, un cuvânt. Ce-am însemnat înainte de-a fi fost pe pământ, Ce sens visat de demult devenit speranţă uitată Mă străbate sărind peste rând Şi făcându-şi din mine dovadă Şi verigă a unui mister amânat Ca să continue diferit însă viu, Plătind cu dobândă acelaşi păcat Pe care ţi-l las moştenire târziu, Ca să-l înţelegi şi să-l porţi mai bogat, Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu...