Poezii

Ion Minulescu Specific românesc Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!... Sunt vesele şi albe şi curate - Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti, Prin care ţărăncuţele minore, De teama slujitorilor domneşti, Îşi ascundeau panglicele lor tricolore, Căci zbirii stăpânirii din cetate, Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul, Le despuiau de salbe, Inele Şi cercei; Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie, Ca să-nmulţească crucile din cimitirul Bisericuţii Sfântul Niculaie... Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei Când zbirii stăpânirii din cetate Vânau doar pungi de aur Şi... femei... Dar bunul Dumnezeu, care veghea Cu ochiul său triunghiular de peruzea, S-a mâniat de-atâta răutate... Şi-atunci, toţi zbirii din cetate, Cât ai clipi din ochi, au dispărut Braşovul n-a mai fost cetate Şi-n Şchei dreptate s-a făcut - Dreptate sfântă, pentru lumea toată - Aşa cum nu se mai făcuse În Şchei de nimeni... niciodată... Dar dacă atunci, în Şchei, s-au petrecut Minunile pe care le-aţi văzut, În Şchei rămâne totuşi şi astăzi, neschimbat, Un nume vechi, Un nume de mare Împărat, Pe care, Dumnezeu chiar - dacă-ar vrea Să-l schimbe - Dumnezeu nu l-ar schimba!... De-aceea "Împăratul Solomon" Din firma cârciumii cu-acelaşi nume A renunţat la sceptru şi la tron Şi-n cârciuma din Şchei, plină de lume, Înveseleşte şi-astăzi la fel ca-ntotdeauna Perechile de tineri - drumeţi îndrăgostiţi - Clienţi care se-mbată cu bere şi cu glume, În timp ce lăutarii le miorlăie-n urechi Refrenul nou al unei romanţe de sezon, Ce nu-i decât refrenul romanţei foarte vechi, Pe care-o ştiţi cu toţii - Romanţa vieţii noastre, Cu "banca solitară". Cu "brazii" Şi cu "luna"!...