Poezii |
Vasile Alecsandri
Sergentul Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicând în gândul lui: "Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă... Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!" Și bietul om, slab, palid, având sumanul rupt Și o cămașă ruptă bucăți pe dedesupt, Pășea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie mareață, Și-n ochii lui de vultur adânci, vioi și mari Treceau lucioase umbre de eroi legendari. Opinca-i era spartă, căciula desfundată, Dar fruntea lui de raze părea încoronată. Calică-i era haina, dar străluceau pe ea Și crucea "Sfântul Gheorghe" ș-a "României Stea". Românul venea singur pe drumul plin de soare, Când iată că aude fanfare sunătoare Și vede nu departe în fața lui venind Un corp de oaste mândră în aur strălucind. Erau trei batalioane de garda-mpărătească Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească. În frunte-i colonelul semet, pe calu-i pag, La bravii săi tovarăși privea ades cu drag, Și inima în pieptu-i bătea cu foc, deșteaptă, Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i așteaptă. Deodat' el dă cu ochii de searbădul român Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân, Și mult se minunează, și nici că-i vine-a crede Când crucea "Sfântul Gheorghe" pe sânul lui o vede Ș-oprește regimentul, iar bravul colonel Se-nchină la drumețul, s-apropie de el Și-i zice cu blândețe: "De unde vii, străine?" "Vin tocmai de la Plevna." "Cum e acolo?" "Bine." "Dar aste decorații cum, cine ți le-a dat?" "Chiar domnitorul nostru ș-al vostru împărat." "Dar pentru care fapte?" "Știu eu?... Cică drept plată Că am luat eu steagul reduței... și pe dată Cu el, străpunși de glonțuri, ne-am prăbușit în șant..." "Dar ce rang ai, voinice?" "Am rang... de dorobanț!" Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul, Se-ntoarce, dă un ordin... Pe loc, tot regimentul Se-nșiră, poartă arma, salută cu onor Românul care pleacă trăgând al lui picior. Mircești, decembrie 1877 |