Poezii
Costache Ioanid
Sapte usi

La o usa cu pacate
(cum sunt toate...)
A batut īncetisor
māna cea cu sfānt izvor.
A batut cu bunatate.
Īnsa omul cu zavor
era prins de Asmodeu
Īntr-un somn adānc si greu.

Si-a batut din nou la usa
bratul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astazi Mielul blānd si mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crima am facut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimanui nu stric,
nu ma-mbat, nu trag tutun,
nu ma cert, nu ma razbun...
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserica ma duc...
si la Pasti si al Craciun...
Biblia ...am rasfoit-o...
hat, pe cānd eram un tānc...
Si zicānd acestea, gazda
adormi si mai adānc.

Si-a batut īn alta parte
Calatorul milenar
coborāt de pe Calvar.
-Este cineva la usa?
zice-o voce cu tepusa.
-Eu, Cuvāntul ce da Har.
-Cum? Aici? La mine-n casa?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu ma lasa.
nici macar sa stau la masa.
Ma iertati, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!

Si-a batut Isus la usa
unui om la fel de rau.
-Cine-i?
Salvatorul tau.
-Salvator?! Eu n-am nevoie!
Daca-n cer, īn tot īnaltul,
la Iehova sau la Joe.
E un Rai mai sus de stele,
nu ma duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!

Si-a batut Isus la alta usa
māna marelui proscris.
Usa s-a ...īntredeschis.
-Cine-i si cu ce dorinta?
-Sunt de Tatal Meu trimis
ca sa va aduc salvare
prin credinta,
cum profetii au prezis.
-Da, credinta nu e rea...
Dar, de-i vorba de cainta,
eu nu las credinta mea!
Datina cea batrāneasca!
Pastele cu miel, cu pasca,
anul nou cu baclava,
peste la Buna Vestire.
Uite, asta-i māntuire!
Sa ma las ca ratacitii
de atatea vechi traditii,
de petreceri bunaoara,
de minciuna... necesara...
de o gluma... de-o tigara
si... de tot ce se iveste?...
Sa se lase cine-o vrea!
Īl priveste.
Eu nu las credinta mea!

Si, din nou, Acel ce-imbie
a batut la alt camin.
-O, Stapānul meu divin,
ce īnalta bucurie!
Ai venit din Empireu
ca sa vizitezi īn treacat
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Īti sarut sandala
ca Maria din Magdala,
dupa cum Ti se cuvine.
Si-acum...du-Te si imparte
Vestea buna mai departe.
Si...mai vino pe la mine...

Si Isus S-a dus sa bata,

cu acelasi dor in piept,
la o usa departata.
-Domnul meu, de cānd Te-astept!
Vino, caci Ti-am pregatit

o odaie-nmiresmata,
cea mai buna īncapere,
cu fotolii si laicere,
ca sa stam mai mult, mai mult...
Tu sa-mi tālcuiesti mistere,
eu sa stau sa Te ascult.
intra dar, Lumina vie,
fagure de māngāiere!
Īnsa...n-atinti prin casa
ochii Tai din alte sfere,
caci...e-atāta murdarie
prin unghere...

Iar la urma Calatorul a batut la un pridvor.
Prin paienjenisuri sumbre si prin fum ametitor,
Se stārni un joc de umbre
si se auzi un geamat:
"Ajutor! Ajutor!"
Si deodata
se cutremura pridvorul
de o lupta-nversunata.
Ca naluci īn vai desarte,
umbrele loveau de moarte.
Zanganira geamuri sparte.
Apoi usa a fost data
la o parte.

-Doamne, hotii ma sugruma.
Uite-ma cum ma legara.
Casa mea...era un templu,
un Eden, odinioara.
Dar prietenii cu masca
au stiut sa ma-mbrānceasca
īn orgie si inviciu-
si din templul meu facura
o taverna si-un ospiciu.
Vino, Doamne, da-i afara!

Si Isus, luānd īn māna
bici de funii si curele,
iata-L...face-un pas cu ele.
sare usa din tātāna.
Cade lantul pe podele.
Fug ca serpii prin tarāna
toti prietenii de rele.
Fuge pofta si minciuna,
furtisagul si betia,
īmbuibarea si trufia;
fug...fug pe totdeauna.
-Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toata!
Nu mai pleci de-aici Isuse,
niciodata!
Intra ca Stapān pe veci.
schimba totul cum Īti place,
fa ce vrei, dar nu mai pleci!...

Fericit si plin de pace,
Domnul iute Isi sumete
mānecile Lui de in.
zboara sticlele de vin,
vestejitele buchete,
scrumiere si brichete,
toata spuma de venin.

Da. A fost īnvins dusmanul!
Se īnalta-n soare schele...
Cu luciri de baionete,
bate, bate tārnacopul
īn perete.

Lumea plina de mirare,
trecatori, prieteni, rude,
toti se-ntreaba: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le raspunde:

"deocamdata, demolare!"


Inapoi