Poezii

Elena Armenescu Râvnind mereu cerul Cobor panta sacră a cerboaicei, Spre rostogolirea râului Părăsind piscul însingurat Lăsându-l pradă trăznetului Fulgerului Cobor cu gândul întoarcerii Jinduind, venind mereu după cer Și crucea păsării vii Ce-mi puse pecetea zborului La mari înălțimi. Pe cărarea cerboaicei, în străluciea spectrală a văzduhului Vreau să mă întorc Depărtându-mi brațele Cruce devenind, îmbrățișare, Pregătită de înălțare, de zbor... Brațele, mâinile, aripile Râvnind mereucerul. Urc În o culta chemare