Poezii

Zorica Latcu Răpire Mergeam prin intunerec, undeva. Faclie-aveam, gatita dinadins; Dar iata ca din umbra mi-o a stins Si m-a luat de mana Cineva. N-am intrebat nimic. Paseam arar Si-asa-mi parea cararea de fierbinte, Ca tainic gandul staruia in minte: Sa nu-mi atarne haina jos in jar. Simteam dogoarea flacarei in jur Si ma uimeam ca nu-i vedeam lucirea. Mergand, stiam ca las in urma firea Si-am inceput sa vad, ca printr-un ciur. Cuvinte, cum nu pot sa prind in voi, Simtirea mea, in voi ca sa ramana? Mergeam prin flacari negre, mana-n mana, Topiti in vesnicie, amandoi. Si-atat era de dulce acest mers, Incat as fi dorit ca niciodata Sa nu atingem tinta-ndepartata. Dar bezna-n jur s-a sfasiat, s-a sters. N-am cunoscut pe Cel ce ma ducea, Si nici n-am vrut. Lumina se marise, Paseam prin alb, vecia-ncaruntise Si flacara din juru-mi stralucea. Cu ochii beti de albul mult, catam Sa vad un chip: o umbra sau o raza. Ci ochi-mi n-au avut nimic sa vaza, Decat lumina alba. Inotam In valuri de lumina, undeva. Si n-am stiut ca asta e iubire, Sa treci din bezna in nemarginire, Cu mana stransa-n mainile Cuiva. Cand ne-am oprit, s-a-ntors privirea mea Spre Cel ce ma dusese. Si uimita, Am cunoscut lumina nesfarsita, Ca toata, valuri, de la El venea.