Poezii |
Adrian Păunescu
Pastel de toamnă Pe muntele negru de frunza de vară Te chem cu accent brumariu să te sperii Când spicul de toamnă dă-n spicele verii Și cade lumina și trage să moară. Și sunt întrebări prin natura puzderii Și sfârâie ploaia dintâi ca o ceară Și vara ne-nchide în toamna afară Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii. Aicea la munte mai poate să spere Și cel care moare că moartea-i departe Și noi să fugim și să scriem o carte În ea cuprinzând ale toamnei mistere. Că suntem în lume pe-acolo prin partea Pe unde întârzie poșta și moartea. |