Poezii

Octavian Goga Moștenire Într-un amurg primăvăratic, Într-un amurg cu flori de tei, Tu mi-ai trimis întâia rază Din ochii mari și farisei... Eu nu știam unde ți-e calea Și nu știam de unde vii, Solie mândră rătăcită La pragul unei curți pustii. O clipă te-am simțit aproape Ca strălucirea unui fulg. Te-ai dus apoi - și eu zadarnic Aș vrea din minte să te smulg. Dar cu fiorul clipei mute, De-atunci eu sufletu-mi alint, Ea-mi țese zbuciumul de-aievea Și-mi țese visele ce mint. Mă-ntreb: ce soartă rea mă face Un rob de-a pururi să-ți rămân, Să-și ard-o veșnicie-n mine Făclia dorului păgân? Pesemne noi odinioară În alte lumi ne-am cunoscut Și-n noua întrupare-aducem Un strop din vechiul nostru lut. Tu vii cu vechea stăpânire În fulgerul unei priviri, Pe când pe mine mă supune Blestemul tristei moșteniri.