Poezii

Lucian Blaga Moartea lui Pan I Pan câtre nimfă Cu strai de broască-n păr răsai din papură, o undă vrea să te cuprindă și nisipuri prind să fiarbă. Ca dintr-o nevăzută amforă rotundă îți verși mlădie trupul gol în iarbă. Și vâna de la tâmple îmi zvâcnește ca gușa unei leneșe șopârle ce se prăjește-n soare, mișcarea ta mi-adie murmur de izvoare. Ca pânea caldă eu te-aș frânge, mișcarea ta mi-azvârle clipe dulci în sânge. Nisipuri prind să fiarbă. Vară, soare, iarbă! II Zeul așteaptă Prin miriște se joacă șoareci și viței, iar vițele de vie țin în palme brotăcei. C-o păpădie între buze o aștept să vie. Nu vreau decât să-mi port curate degetele răsfirate prin părul ei, prin părul ei și-apoi prin nori s-adun din ei ca dintr-un caier fulgerele-așa cum toamna strângi din aer funigei. III Umbra Pan rupe faguri în umbra unor nuci. E trist: se înmulțesc prin codri mânăstirile, și-l supără sclipirea unei cruci. Zboară-n jurul lui lăstunii și foile de ulm răstălmăcesc o toacă. Subt clopot de vecerne Pan e trist. Pe-o cărăruie trece umbra de culoarea lunii a lui Crist. IV Pan cântă Sunt singur și sunt plin de scai. Am stăpânit cândva un cer de stele și lumilor eu le cântam din nai. Nimicul își încoardă struna. Azi nu străbate-n grota mea nici un străin, doar salamandrele pestrite vin și câteodată: Luna. V Păianjenul Gonit de crucile sădite pe cărări Pan s-ascunse într-o peșteră. Razele fără de-astâmpăr se-mbulzeau și se-mpingeau cu coatele s-ajungă pân’ la el. Tovarăși nu avea, doar un păianjen singurel. Iscoditor, micuțul își țesuse mreaja de mătase în urechea lui. Și Pan din fire bun prindea țânțari celui din urmă prieten ce-i rămase. Treceau în goană toamne cu căderi de stele. Odată zeul își cioplea un fluier din nuia de soc. Piticul dobitoc i se plimba pe mână. Și-n scăpărări de putregai Pan descoperi mirat că prietenul avea pe spate-o cruce. Bătrânul zeu încremeni fără de grai în noaptea cu căderi de stele și tresări îndurerat, păianjenul s-a-ncreștinat. A treia zi și-a-nchis coșciugul ochilor de foc. Era acoperit cu promoroacă și-amurgul cobora din sunetul de toacă. Neisprăvit rămase fluierul de soc.