Poezii

Nichita Stănescu Îmbrățișarea Când ne-am zărit, aerul dintre noi și-a aruncat dintr-o dată imaginea copacilor, indiferenți și goi, pe care-o lasă să-l străbată. Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume, unul spre celălalt, și-atât de iute, că timpul se turti-ntre piepturile noastre, și ora, lovită, se sparse-n minute. Aș fi vrut să te păstrez în brațe așa cum țin trupul copilăriei, întrecut, cu morțile-i nerepetate. Și să te-mbrățișez cu coastele-aș fi vrut.