Poezii

Ana Blandiana Hibernare Nu-i asculta pe fraţii mei, ei dorm, Ei nu-nţeleg cuvintele care le strigă, În timp ce urlă ca nişte fiare aprobatoare Sufletul lor visează stupi de albine Şi înot în seminţe. Nu îi urî pe fraţii mei, ei dorm, S-au învelit în somn ca într-o blană de urs, Care-i păstrează cruntă şi apăsătoare în viaţă, În mijlocul frigului fără-nţeles Şi fără sfârşit. Nu-i judeca pe fraţii mei, ei dorm, Rar câte unul este trimis în trezire Şi, dacă nu se întoarce, e semn c-a pierit, Că încă e noapte şi frig Şi somnul continuă. Nu îi uita pe fraţii mei, ei dorm Şi-n somn se înmulţesc şi cresc copii Care-şi închipuie că viaţa e somn şi, nerăbdători, Abia aşteaptă să se trezească În moarte.