Poezii

Nichita Stănescu Grosimea pământului De la o vreme pământul are în jos osul bunicului meu cel mai frumos şi mai jos de jos el are umbra osoasă a strămoşului oarecare. Unde se sfârşeşte pământul, în jos, se începe gândul. Totul e plin de strămoşi care ne ţin pe umerii lor victorioşi. Mă uit la mine, mă uit la tine şi văd pomii pe care-i vom ţine crescut în pământul de deasupra şi viitor, care acum e numai nor, peste trupurile noastre vii de strămoşi ai celor care vor fii.