Poezii |
Ion Minulescu
Glasul morilor Glasul morilor de apă, Glasul morilor de vânt, Glasul morilor severe care macină Romanța Zilelor de mâine, Glasul dătător de pâine, Care-mbracă-n alb veșmânt Năzuința și speranța. Glasul morilor severe care-ngroapă Și dezgroapă De sub piatră-același Cânt, Glasul morilor de apă, Glasul morilor de vânt, Să-l asculți de dimineață, până-n seară, Ore-ntregi și zile-ntregi, Să-l asculți supus ca-n clipa când vorbește inspirarea Să-l cunoști, Să-l înțelegi, Să-l înveți pe dinafară Și să-l cânți și tu cu apa, Și să-l cânți și tu cu vântul, Căci e glasul-n care Cântul Plămădește-ndestularea!... Iar când noaptea amuțește glasul morilor, Târziu, Când prin scocuri, nemișcată, apa doarme ca-n sicriu, Când prin aripi vântul trece cu aceeași nepăsare Suverană, Ca prin pânza zdrențuită-a unei nave, Și când piatra morii-ți pare O pecetie domnească Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave, Tu să te gândești la grâul care face să-ncolțească Iarna, De sub piatra morii, năzuința și speranța, Și să-ți amintești de glasul care macină Romanța Zilelor de mâine - Glasul dătător de pâine! |