Poezii

George Filip Fântânarul Mi-au trebuit mai multe veacuri Sa sap fântâna demnitatii Eu fântânar si eu stapânul Pe ciutura umanitatii. S-adap cu znaga de cuvinte Privighetori, lastuni si corbi Si-n zilele de sarbatoare Sa spal picioarele le orbi. În primavara mea eterna Vreau nemurirea sa o spântec Si ignetele de povara As vrea sa le prefac în cântec. Iar la fântâna mea curata Sa fiu si sluga si stapân Ca botezat cu tinerete E prea târziu sa fiu batrân. Veniti la cumpana o clipa Si ascultati cum cânta apa Eu am urcat în josul tainei Cu târnacopul si lopata Si-acum,daca sorbiti racoare Înmiresmati de dalbul spumii Sa stiti macar ca apa vine Din stra-strafundurile lumii. …Un fântânar cu palme late Cum tuturor ne e menirea Sa transpiram o viata intreaga Sa se adape omenirea. De nu sapam se surpa totul Si vremii i-am sorbi otrava Dar fântânarii omenirii Mai pot sa-i smulga Terrei, lava. Veniti si beti din apa lumii Jivine si hulubi si fluturi Crezul pamântului pulseaza În sfintele de dud din ciuturi Si nu va temeti,apa este Sa ne adape telegarii Dar câteodata, se întâmpla Sa ne lipseasca fântânarii. Acest poem e smuls din mine Sau din a timpului cadenta Si am sapat si sap, sapa-voi Mânat de o efervescenta Ce ma atrage spre adâncuri Cu gresii si furtuni rebele Ca vreau sa sorb si sa-nchid ochii Lânga fântâna vietii mele…