Poezii

Ion Minulescu Epilog sentimental Dă-mi ochii-ți plânși, să-i mai sărut o dată, Și lasă-mă să plec!... Tu nu-nțelegi Că-n orchestrarea întregirii noastre Nu-i ciripit de păsărele-albastre, Ci-i răcnet doar de bestie turbată, Ce-ți sângerează-obrajii și te mușcă De câte ori încerci s-o-nchizi în cușcă Sau de piciorul patului s-o legi?... Dă-mi ochii-ți plânși, să-i mai sărut o dată, Și nu-ți mai cer nimic!... Tu n-ai ghicit Că melodia întregirii noastre s-a sfârșit Și toată fericirea-mprovizată Cu care ne-avântăm tot mai departe N-a fost decât iluzia că ne-am iubit Ca două manechine cu suflete de vată, Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?... Dă-mi ochii-ți plânși, să-i mai sărut o dată, C-atâta doar mi-e dat să-ți mai sărut, În cinstea întregirii noastre din trecut, Din care-acum n-a mai rămas nimic Decât o falsă frescă-n mozaic, Pe care niște gheare de bestie turbată Însângerează două imagini omenești!... Nu le cunoști?... Încearcă - Și-ai să ți le-amintești!