Poezii

Ion Minulescu Epilog sentimental Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată, Şi lasă-mă să plec!... Tu nu-nţelegi Că-n orchestrarea întregirii noastre Nu-i ciripit de păsărele-albastre, Ci-i răcnet doar de bestie turbată, Ce-ţi sângerează-obrajii şi te muşcă De câte ori încerci s-o-nchizi în cuşcă Sau de piciorul patului s-o legi?... Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată, Şi nu-ţi mai cer nimic!... Tu n-ai ghicit Că melodia întregirii noastre s-a sfârşit Şi toată fericirea-mprovizată Cu care ne-avântăm tot mai departe N-a fost decât iluzia că ne-am iubit Ca două manechine cu suflete de vată, Păstrate-ntr-o vitrină cu geamurile sparte?... Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată, C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut, În cinstea întregirii noastre din trecut, Din care-acum n-a mai rămas nimic Decât o falsă frescă-n mozaic, Pe care nişte gheare de bestie turbată Însângerează două imagini omeneşti!... Nu le cunoşti?... Încearcă - Şi-ai să ţi le-aminteşti!