Poezii

Adrian Păunescu Cine iese ultimul din ţară Sărăcia noastră ne omoară, De atîta marş ne doare splina, Cine iese ultimul din ţară E rugat să stingă şi lumina. Noi mereu le-am suportat pe toate, Ducă-se dezastrele de-a dura, Dar de ce, în plină libertate, Cea mai mare să devină ura? Pluralismul – tuturor ne place, Chiar dacă îl facem numai unii, Dar vedem, de-atîta timp încoace, Pluralismul cinic al minciunii. Sfîntă-i opoziţia pe lume Şi organic preferăm răspărul, Dar de ce, în păcăleli şi glume, Nu se mai distinge adevărul? Mai contează, uneori, şi fapta, Nu se poate construi cu tînga, Nu există stînga fără dreapta, Nu există dreapta fără stînga. Ne vor întreba copiii, mîine, Morţii vor sări să ne condamne, Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine, Ne vom vinde ţara noastră, Doamne. Libertate şi democraţie, Paşapoarte pentru fiecare, Dar de milă nimeni nu mai ştie Şi e vraişte la hotare. Coridor european şi-atîta, Sub o licitaţie măruntă, Provocarea, patima si bîta Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă. Om la om nici nu mai vrea să creadă, Om pe om la zid fatal îl scoate, Singură se scoală o baladă Şi în zdrenţe circulă pe sate. Fînul necosit se-nvîrtoşează, Putrezeşte sus, pe crengi, caisa, În tăcerea-naltă de amiază Morţii îşi aud ei înşişi zisa. Cale pietruită cu dezastre, Noapte-ntredeschisă pentru-o oră Grijulii cu soarta ţării noastre, Voievozii-a moarte ne imploră. N-avem nici o şansă de izbîndă, Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea, Dacă, supăraţi pe cei la pîndă, Am trezit din moarte cicatricea. C-un refren de muzică uşoară, Într-un fel, ne recunoaştem vina, Cine iese ultimul din ţară E rugat să stingă şi lumina.