Poezii
Dorin Popa
cînd o femeie pleacă

un zgomot îngrozitor
îți vizitează tîmplele
și broaște rîioase
îți urcă pe trup
cu viteză

nu, nu, nu,
nu cred nimic
din ceea ce mi se întîmplă
e un roman prost, un film ieftin,
o melodie calpă,
nimic, nimic
nu e adevărat!

cînd pleacă o femeie,
cînd femeia ta pleacă,
pentru totdeauna,
ai vrea să nu mai fii,
să nu te fi născut
nicăieri,
niciodată,
nicidecum


Inapoi