Poezii

Nichita Stănescu Basorelief cu eroi Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină, chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte, ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină, respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă, profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă, când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire decât un deget de copil care arăta luna. În urma lor a rămas goală baraca, mirosind a obiele, a ţigări strivite, a fereastră închisă. Valizele de lemn care umplu baraca mai clănţăne încă din fierul minerelor, aşa cum clănţăne luna din fierul minerelor acum, cu puţin inainte de-a fi deschisă, ca să se caute-n ea scrisorile vechi şi fotografiile vechi ale timpului. Soldaţii cei tineri stau daţi cu ceară pe feţe şi pe mâini, ca să lucească daţi cu ceară ca să lucească, daţi cu ceară, şi aşezaţi întocmai aşa cum erau în secunda când viaţa s-a rupt şi moartea a-nghiţit secunda. Stau aşa nemiscati, ne-ncetind să luceasca, şi noi ne uitam la ei cum am privi luna răsărind chiar din mijlocul pieţii. Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei, deşi stau de ani lungi în vitrină, pentru noi, care i-am ajuns din urmă şi trecem de ei, şi inimă bătând avem, şi memorie, o proaspătă, din cale-afară de proaspătă memorie, soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină şi se imită pe ei însuşi într-una, ca şi cum ar fi vii.